Profi deschide două noi magazine, în Covasna şi Maramureş

Autor: Ioana Matei Postat la 30 iulie 2014 107 afişări

Profi deschide două noi magazine, în Covasna şi Maramureş

Profi a inaugurat primul magazin modular de mari dimensiuni în Baraolt, judetul Covasna, iar pe 31 iulie va deschide un nou magazin în Somcuţa Mare din Maramures.

Magazinul din Baraolt cu o suprafaţă de peste 500  mp şi o sală de vânzări de aproximativ 400  mp a fost ridicat în 30 de zile. “Am dezvoltat o nouă tehnologie care ne permite să deschidem magazine de top în condiţii de maximă calitate şi eficienţă, în locaţii până acum inaccesibile retailului modern,” a declarat Pawel Musial, director general Profi Rom Food.  Magazinul deschis azi la Baraolt este cel de-al cincilea din Covasna. Unitatea care se va deschide pe 31 iulie la Somcuţa Mare este un magazin convenţional ce va funcţiona la parterul unei clădiri comerciale, cu o suprafaţă totală de 505 mp şi o sală de vânzări de 310 mp.  

Prin cele două inaugurări, reţeaua Profi, cea de a doua ca mărime în retailul modern românesc, ajunge să numere 236 magazine în 118 localitati.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
deschidere,
profi,
covasna,
magazin,
baraolt,
maramures
/actualitate/profi-deschide-doua-noi-magazine-in-covasna-si-maramures-13003543
13003543
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.