Profitul Google a scăzut cu 5,3% în al treilea trimestru, deşi veniturile au crescut considerabil

Autor: Luiza Chiroiu Postat la 17 octombrie 2014 37 afişări

Profitul Google a scăzut cu 5,3% în cel de-al treilea trimestru al acestui an, la 2,81 miliarde de dolari, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în pofida unui avans puternic al veniturilor, pe fondul încasărilor mai mici generate de publicitatea online şi al cheltuielilor mai mari.

Profitul net a scăzut cu 5,3%, la 2,81 miliarde de dolari, prin comparaţie cu al treilea trimestru din 2013, când s-a situat la 2,97 de miliarde de dolari.

În schimb, veniturile totale ale companiei au urcat cu 20% în al treilea trimestru, la 16,52 miliarde de dolari, faţă de 13,75 miliarde de dolari în perioada corespunzătoare a anului trecut, potrivit unui comunicat publicat joi seară.

Rezultatul este puţin sub aşteptările analiştilor, care au anticipat venituri totale în valoare de 16,58 miliarde de dolari, potrivit The Wall Street Journal.

Excluzând vânzările aferente partenerilor din afara grupului, veniturile Google au fost de 13,2 miliarde de dolari în perioada analizată, sub prognoza analiştilor financiari, potrivit datelor Bloomberg.

Rezultatele includ şi divizia Motorola Mobility, care este în proces de vânzare către grupul Lenovo din China şi este încadrată la operaţiuni discontinue.

Cheltuielile au urcat cu 28% în cel de-al treilea trimestru, în timp ce costurile pentru cercetare şi dezvoltare au înregistrat un avans de 46%, în condiţiile în care Google investeşte în construcţia unor noi centre de date, pentru a putea livra mai mult conţinut pe Internet.

La nivelul primelor nouă luni din acest an, cheltuielile s-au ridicat la 7,4 miliarde de dolari, în urcare cu 45% faţă de acelaşi interval din 2013, când s-au situat la 5,1 miliarde de dolari.

Acţiunile Google au scăzut cu 2% pe bursa din New York, în şedinţa extinsă de tranzacţionare, în urma publicării rezultatelor financiare.

Printre factorii care au influenţat aceste rezultate, se numără şi impozitele pe care Google a trebuit să le achite, în creştere cu 40% faţă de trimestrul al treilea din 2013, din cauza unor taxe adiţionale legate de patentele Motorola.

Google este liderul pieţei de publicitate online, datorită popularităţii motorului său de căutare. Deşi în ultimii ani publicitatea a asigurat un avans constant al venitului şi al profitului companiei, Google trebuie, în prezent, să investească în afaceri noi pentru a menţine ritmul de creştere.

De altfel, compania a triplat cheltuielile cu achiziţiile în prima jumătate a acestui an faţă de aceeaşi perioadă din 2013, la 4,2 miliarde de dolari. Google a preluat la începutul acestui an producătorul de termostate şi detectoare de fum inteligente Nest Labs, într-o tranzacţie de 3,2 miliarde de dolari. De asemenea, Google a cumpărat companiile DropCam, care produce sisteme de supraveghere video, şi Skybox Imaging, care oferă servicii prin satelit, pentru 1 miliard de dolari.

Totodată, utilizatorii au început să renunţe la folosirea calculatoarelor şi a tabletelor şi să migreze spre smartphone-uri, care generează venituri mai mici din publicitate. Totodată, Google se confruntă şi cu ascensiunea rivalilor, dominaţia companiei fiind ameninţată tot mai serios de platforme precum Facebook.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GOOGLE,
REZULTATE,
/actualitate/profitul-google-a-scazut-cu-5-3-in-al-treilea-trimestru-desi-veniturile-au-crescut-considerabil-13405677
13405677
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.