Proprietarii de domenii ".ro" vor plăti o taxă anuală de reînnoire

Autor: Adrian Dumitrache Postat la 08 decembrie 2013 60 afişări

Proprietarii de domenii ".ro" vor plăti o taxă de înregistrare şi una anuală de reînnoire, al căror cuantum va fi stabilit prin ordin al ministrului pentru societatea informaţională, la propunerea Registrului naţional RoTLD din ICI Bucureşti, care gestionează cele 700.000 de pagini web din România.

Proprietarii de domenii ".ro" vor plăti o taxă anuală de reînnoire

"Taxa anuală de înregistrare şi reînnoire a unui nume de domeniu «.ro» se stabileşte, la propunerea Registrului, prin ordin al ministrului pentru societatea informaţională. Data de la care se va percepe această taxă pentru numele de domenii nou înregistrate este data de publicare a ordinului în Monitorul Oficial. Pentru numele de domenii existente înregistratorii au obligaţia reînnoirii acestora în termen de maximum trei luni de la data publicării ordinului în Monitorul Oficial", se arată într-un proiect de hotărâre de guvern privind înregistrarea domeniilor ".ro".

În prezent, costul pentru un domeniu ".ro" este 51,26 dolari, plus TVA, conform datelor disponibile pe http://www.rotld.ro/.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de act normativ, prin introducerea taxei pe perioadă determinată (anuală) RoTLD va beneficia de informaţii actualizate în ceea ce priveşte domeniile active, domeniile folosite şi cele nefolosite, şi va putea debloca domeniile achiziţionate şi nefolosite în vederea punerii la dispoziţia utilizatorilor a dreptului de folosinţă a numelor respective.

"Ca urmare a analizei tendinţelor şi practicilor pe pieţele internaţionale şi luand in considerare cheltuielile cu mentenanţa, costurile pentru asigurarea securităţii datelor, investiţiile necesare pentru echipamente dedicate şi teste de penetrare, cheltuielile de întreţinere cu baza de date pusă în serviciul public în vederea interogării datelor (Whois), s-a concluzionat că în acest moment este necesară schimbarea politicii în domeniul înregistrării numelor de domenii în România prin introducerea taxei pe perioada determinata (taxa anuală)", se mai spune în nota de fundamentare.

Potrivit proiectului de act normativ, numele de domenii ".ro" sunt înregistrate pentru o perioadă determinată de mimin un an, care ulterior poate fi prelungită prin reînnoire. Perioada maximă pentru care se poate face înregistrarea sau reînnoirea unui nume de domeniu .ro este de doi ani.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/proprietarii-de-domenii-ro-vor-plati-o-taxa-anuala-de-reinnoire-11748062
11748062
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.