PSD Bucureşti îşi alege noua conducere, singurul candidat până în acest moment fiind Robert Negoiţă
Organizaţia PSD Bucureşti se va reuni joi, la ora 18.00, la Palatul Parlamentului, pentru a-şi alege noua conducere, singurul candidat înscris până în acest moment fiind primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, în timp ce actualul lider, Ecaterina Andronescu, nu şi-a anunţat intenţia de a candida.
Potrivit unor surse social-democrate, singurul candidat înscris oficial în cursă este actualul preşedinte executiv al PSD Bucureşti şi vicepreşedinte la nivel naţional al partidului, Robert Negoiţă, primar al Sectorului 3. Acesta s-ar bucura de sprijinul liderul interimar al PSD, Liviu Dragnea, potrivit aceloraşi surse.
În cursă se pot înscrie candidaţi şi în timpul desfăşurării lucrărilor Conferinţei Extraordinară a Organizaţiei PSD Bucureşti, un alt nume vehiculat pentru a ocupa şefia filialei fiind actualul preşedinte, Ecaterina Andronescu. Aceasta nu şi-a anunţat însă, până în acest moment, intenţia de a candida.
Şefia organizaţiei Bucureşti a PSD este importantă şi în stabilirea candidatului pentru Primăria Capitalei. Potrivit surselor citate, Robert Negoiţă ar intenţiona să se înscrie în cursă, însă, în acest moment, au loc pregătiri pentru organizarea unor sondaje în urma cărora să fie stabilit candidatul PSD. Asta în condiţiile în care social-democraţii înclină din ce în ce mai mult către o candidatură separată de UNPR, cel puţin la Primăria Capitalei.
Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că formaţiunea sa are capacitatea de a avea un candidat propriu la Primăria Capitalei, altfel PSD nu se mai poate numi "un partid mare", iar astfel de analize pentru stabilirea candidatului vor începe în perioada imediat următoare.
"PSD constată că în Bucureşti competiţia pentru primăria Capitalei este resetată total. Începând de astăzi vom realiza nişte analize extrem de serioase cu privire la ceea ce trebuie să facă PSD în Bucureşti, atât pentru primăriile de sector, cât şi pentru primăria Capitalei. Nu avem o soluţie astăzi. Nu ne permitem să aruncăm în joc nume", a declarat Dragnea.
Întrebat dacă, de principiu, social-democraţii ar putea ajunge la un consens în cadrul coaliţiei pentru susţinerea unui candidat de la un alt partid, cum ar fi de exemplu UNPR, Dragnea a spus că PSD ar trebui să aibă un candidat propriu. "PSD este un partid mare. Eu cred că are capacitatea să aibă un candidat propriu la Primăria Capitalei. Dacă PSD nu va avea un candidat propriu atunci nu avem dreptul să ne mai numim partid mare", a explicat liderul interimar al PSD.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro