Psiholog, despre timpul petrecut de copii pe internet: Ne vom îngrozi când vom cunoaşte impactul

Autor: Departamentul Social Postat la 02 decembrie 2019 448 afişări

Psiholog, despre timpul petrecut de copii pe internet: Ne vom îngrozi când vom cunoaşte impactul

Peste 10 – 20 de ani, părinţii se vor îngrozi când vor afla impactul pe care îl au gadget-urile asupra copiilor şi cât de mult i-a afectat timpul petrecut pe internet, a declarat, pentru MEDIAFAX, psihologul Diana Ioaneş. 

Psihologul Diana Ioaneş a declarat pentru MEDIAFAX că impactul timpului petrecut de copii pe internet va fi cunoscut abia peste 10 – 20 de ani, iar modificările produse asupra creierului ne vor „îngrozi”.

„Timpul acesta petrecut de copii pe internet îi afectează. Peste 10 – 20 de ani ne vom îngrozi când vom cunoaşte impactul pe care calculatorul şi alte gadget-uri le au asupra creierului. Ne vom îngrozi că ne-am lăsat copiii să stea atâtea ore în faţa acestor gadget-uri. Evident, acestea produc modificări ale creierului. La ADHD, la hiperkinetici, la deficit de atenţie, medicii psihiatri sunt categorici când interzic accesul la tablete, la telefoane sau permit un acces minim”, spune psihologul.

Diana Ioaneş afirmă că totul are o cauză socială, şi anume faptul că părinţii au tot mai puţin timp, pentru că fac multe credite şi muncesc „în disperare” pentru a le achita, iar din sentimentul de vinovăţie le cumpără copiilor accesorii inteligente, pentru a compensa perioadele în care nu sunt alături de cei mici.

„Sunt alte timpuri, alte preocupări, părinţii sunt foarte ocupaţi, nimeni nu mai are timp de copil. Se fac copii care cresc cu bone, cu after-school-uri, cu telefoane. Sunt foarte multe cauze sociale, modificări la nivelul generaţiilor, la nivelul trecerii de la comunism la capitalism şi la o îndatorare a părinţilor, care iau credite peste credite, toată lumea munceşte în disperare. Nu mai e timp pentru copil. Şi atunci, din sentimentul de vinovăţie, cumpărăm tablete, telefoane, mergem în restaurante, avem bani să mergem în restaurante, dar trebuie să dăm o preocupare copilului ca să stea cuminte. Şi ce îi găsim noi de lucru? Telefonul. Părintele îi deschide telefonul şi copilul se uită şi tace. Caută desene animate sau ce caută el acolo”, mai spune psihologul.

Mai mult de un sfert din copiii României stau peste şase ore online, pe tablete şi telefoane, în timpul unei zile de şcoală. 43% dintre cei chestionaţi spun că au văzut sau au primit mesaje cu conţinut sexual în mediul virtual, potrivit unui studiu realizat de Organizaţia „Salvaţi Copiii”.

Potrivit unui studiu realizat de Organizaţia „Salvaţi Copiii”, cel mai des pentru a naviga pe internet, copiii folosesc laptop-ul - cu 46,6%. Computerul (desktop) este folosit de 33,2% dintre copii, Smart TV-ul de 17%, tableta - 16,4% şi consola de jocuri - 7,3%.

În timp ce se află la şcoală, peste un sfert dintre copiii care au participat la studiu, respectiv 27%, au spus că stau online peste şase ore în faţa unui dispozitiv inteligent sau îl verifică în mod constant.

Mai mult, dacă nu este o zi de şcoală, procentul copiilor care stau mai mult de şase ore pe zi pe Internet sau îşi verifică periodic dispozitivul inteligent creşte la peste 47%, potrivit studiului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
psiholog,
internet,
impact

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.