Craciun fericit!

Rafila, despre revenirea la normalitate în luna septembrie: Este un termen realist

Autor: Cosmin Pirv Postat la 08 martie 2021 57 afişări

Deputatul PSD Alexandru Rafila crede că revenirea la normalitate în luna septembrie este un termen realist, dacă vor fi îndeplinite două condiţii: capacitatea de vaccinare să ajungă la 100.000 pe zi, iar interesul oamenilor pentru imunizare să fie menţinut.

Rafila, despre revenirea la normalitate în luna septembrie: Este un termen realist

„Da, este un termen realist, cu două condiţii. Una este legată de capacitatea de a administra 100.000 de doze de vaccin pe zi, minim, ăsta trebuie să fie un minim şi este posibil să facem acest lucru, având în vedere că în următoarele două luni, adică luna aceasta şi luna viitoare, peste şase milioane de doze de vaccin vor sosi în România, aşa că 100.000 ca şi medie, incluzând şi zilele de week-end. Al doilea element este legat de disponibilitatea populaţiei să se vaccineze. Ăsta este elementul crucial, trebuie menţinut interesul oamenilor, trebuie explicat şi mai mult, fiecare dintre noi trebuie să ştim că reîntoarcerea la normalitate în luna septembrie de exemplu este legată de obţinerea unei acoperiri vaccinale de minim 70%”, a declarta Alexandru Rafila, la RFI.

Medicul susţine că măsurile care însoţesc scenariul roşu nu sunt suficiente, dacă populaţia nu cooperează: „Doar măsurile, fără o aderenţă a populaţiei la respectarea protecţiei individuale nu au rezultate extraordinare. Sunt de acord cu măsurile în principiu, dar trebuie găsită calea aceasta a unui parteneriat între autorităţi şi populaţie şi aici cred că mai sunt lucruri de făcut”.

Alexandru Rafila mai spune că testarea lasă de dorit în multe oraşe şi că se face disproporţionat.

„În foarte multe oraşe mai mari, testarea lasă de dorit, adică sunt disproporţii foarte mari între testările dintre diverse capitale de judeţ, ca să mă refer doar la aceste localităţi şi atunci nu putem face comparaţii, decât dacă se testează în mod similar, adică persoanele care întrunesc definiţiile de caz, eliberate de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, pe de o parte, dar chiar şi contacţii apropiaţi ai unor persoane infectate sunt supravegheaţi şi testaţi cu regularitate, încât orice caz nou să poată fi într-adevăr înregistrat”, a mai spus Alexandru Rafila.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
alexandru rafila,
septembrie,
revenire

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.