Răspunsul lui Steven van Groningen la atacurile lui Liviu Dragnea: ”Avem nevoie de dialog real, nu doar să ne prefacem că dialogăm”

Autor: Ioana Matei Postat la 06 februarie 2017 368 afişări

Răspunsul lui Steven van Groningen la atacurile lui Liviu Dragnea: ”Avem nevoie de dialog real, nu doar să ne prefacem că dialogăm”
Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank, a răspuns atacurilor lui Liviu Dragnea referitoare la participarea sa la proteste într-o postare pe Facebook. Redăm integral comentariul său:
 
”Marţea trecută, seară, mă sună unul dintre copiii mei. “Tată! Ai auzit?” Şi îmi povesteşte despre ordonanţe. ”Mergem în piaţă! Veniţi şi voi?”
 
Era târziu şi am lăsat copiii să se ducă singuri.
 
Miercuri am înţeles mai bine despre ce este vorba. Aveam 30 de musafiri acasă, dintre care mulţi s-au grăbit să ajungă în piaţă. Era târziu când am ajuns şi noi, iar în partea opusă a pieţei erau deja incidente pe care forţele de ordine încercau să le aplaneze. Aşa că nu am stat mult. Totuşi am rămas impresionat de ce am văzut şi ne-am dus în continuare în fiecare seară, cu familia.
 
Prezenţa mea acolo este o decizie personală. Înainte de a fi preşedinte de banca sunt tată şi îmi pasă de viitorul copiilor mei şi al ţării în care locuiesc. Nu cred că din acest punct de vedere există vreo diferenţa faţă de cei cu care m-am întâlnit acolo - clienţi, prieteni, parteneri de afaceri, antreprenori, sportivi, încă o campioană olimpică, angajaţi.
La fel ca în cazul lor, dorinţa mea pentru un viitor mai bun pentru copii mei, într-o România mai prosperă, este total legitimă.
 
Înţeleg că faptul că îmi pasă de ceea ce se întâmplă în România, ţară unde am locuit 20 de ani şi care pentru mine este acasă, îi deranjează pe unii. Am văzut reacţii de indignare de la politicieni, declaraţii că ”nu este corect” să mă aflu acolo.
 
Da, sunt şi preşedinte de banca. În acest rol, îmi pasă de cele 5.500 familii de români care depind de salariul de la banca, îmi pasă de viitorul lor, dar şi de cele 2 milioane de clienţi care ne-au încredinţat economiile lor şi de cele 30.000 de companii finanţate de banca.
 
Politicienii nu ar trebui să fie surprinşi de poziţia mea. De cel puţin 10 ani am acelaşi discurs.
 
Pentru a crea valoare, pentru a creşte productivitatea care ne va permite să plătim salarii mai mari avem nevoie de un sector privat performant. Afacerile au nevoie de un mediu predictibil, fără schimbări importante de legislaţie făcute peste noapte. Orice schimbare trebuie discutată cu cei afectaţi, printr-un proces amplu de consultare. Orice propunere legislativă trebuie făcută pe baza unei analize de impact - o altă prevedere legală care adesea nu este respectată de politicieni. Mediul de afaceri are nevoie de o perioada rezonabilă de implementare a legilor.
 
Cu alte cuvinte, avem nevoie de dialog real, nu doar să ne prefacem că dialogăm.
 
În ultimii 10 ani s-au schimbat prea puţine din acest punct de vedere. Dialogul este evitat. De ce să ne obosim cu contraargumente, dacă este mult mai simplu să discredităm sau să insultăm orice voce critică?
 
Ad hominem nu este un semn bun când este vorba despre un proces democratic.
 
Îmi pasă. De aceea am fost în piaţă. Era de aşteptat că unii vor exploata prezenţa mea într-un mod total previzibil. Este un risc pe care mi-l asum.”
 
Steven van Groningen a postat comentariul ca răspuns la declaraţiile lui Liviu Dragnea dintr-o emisiune televizată, unde a descris drept ”incorectă” participarea preşedintelui Raiffeisen Bank la protestele din Piaţa Victoriei. Liderul PSD a insinuat că  Groningen ar fi participat la proteste ca urmare a unei supărări generate de fapt de ”Legea dării în plată sau pentru alte lucruri pe care noi le-am făcut pentru români”.
 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
atacuri,
dragnea,
raspuns,
refuz,
nevoie,
dialog

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.