REACŢIILE liderilor lumii după victoria partidului radical de stânga Syriza la alegerile legislative din Grecia
Cei mai importanţi lideri ai lumii ai reacţionat după ce Alexis Tsipras a devenit primul lider european ales pentru respingerea explicită a politicilor dificile impuse de UE membrilor săi, odată cu victoria partidului radical de stânga Syriza la alegerile legislative din Grecia.
Hollande îl felicită pe Tsipras, în timp ce Cameron afirmă că incertitudinea economică va creşte
Preşedintele francez Francois Hollande l-a felicitat pe Alexis Tsipras pentru victoria partidului radical de stânga Syriza la alegerile legislative din Grecia, în timp ce premierul britanic David Cameron a apreciat că incertitudinea economică va creşte în Europa.
Preşedintele francez a amintit "prietenia care uneşte Franţa şi Grecia şi i-a transmis lui Tsipras dorinţa sa de a continua cooperarea strânsă între cele două ţări, în beneficiul creşterii şi stabilităţii zonei euro, în spiritul progresului, solidarităţii şi responsabilităţii care se află în centrul valorilor europene", potrivit unui comunicat difuzat de preşedinţia franceză în noaptea de duminică spre luni.
"Alegerile din Grecia vor creşte incertitudinea economică în Europa", a scris la rândul său premierul britanic, David Cameron, pe contul său de Twitter.
Vladimir Putin îl felicită pe Alexis Tsipras pentru victorie
Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat luni pe liderul partidului de stânga Syriza, Alexis Tsipras, adversar al politicilor de austeritate desfăşurate în Europa, pentru victoria obţinută la alegerile legislative din Grecia, a anunţat Kremlinul.
"Şeful statului rus s-a declarat sigur că Rusia şi Grecia vor continua să îşi consolideze cooperarea tradiţional constructivă în toate domeniile şi vor putea coopera în mod eficient pentru a rezolva problemele actuale din Europa şi din lume", a precizat Kremlinul într-un comunicat.
Putin i-a "urat lui Tsipras succes" în noile sale responsabilităţi, subliniind că victoria partidului său are loc într-un moment "deloc uşor" pentru Grecia.
Grecii au oferit duminică o victorie clară partidului Syriza, pentru a "scrie istorie", "lăsând austeritatea în urmă", a afirmat Alexis Tsipras, primul lider european ales pentru respingerea explicită a politicilor dificile impuse de UE membrilor săi.
Formaţiunea de extremă-stânga Syriza se clasează pe primul loc în scrutinul legislativ din Grecia, cu un scor de 35,73%, fiind urmată de partidul conservator Noua Democraţie, potrivit rezultatelor oficiale anunţate după numărarea a 40% din buletinele de vot.
Partidul antiausteritate rămâne însă la limita majorităţii absolute, o situaţie care ar trebui să îl oblige să găsească susţinere pe viitor.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro