Încă un gigant cu birouri şi în România face concedieri masive. Peste 5.000 de persoane sunt în pericol să îşi piardă locul de muncă
HP va concedia între 4.500 şi 5.000 de persoane până la sfârşitul anului fiscal 2019, ca parte a unui plan de restructurare, transmite producătorul de computere, potrivit CNBC.
În octombrie 2016, board-ul companiei a aprobat un plan de restructurare şi implementarea acestuia până la sfârşitul anului fiscal 2019. Atunci anunţa aproximativ 4.000 de concedieri.
În luna mai, compania a transmis că se aşteaptă ca acel număr să mai crească cu un procent sau două.
HP a fost formată în 2015 când multinaţionala Hewlett-Packard a fost împărţită în două. Acum se aşteaptă la costuri de 700 de milioane de dolari legate de concedieri, comparativ cu cele de 500 de milioane de dolari estimate anterior.
Când Hewlett-Packard s-a împărţit, HP Inc s-a concentrat pe businessul de hardware, care include vânzările de computere şi imprimante, în timp ce Hewlett Packard Enterprise s-a ocupat de centrul de date, de partea software a businessului şi de unitatea de servicii.
HP, producătorul de computere cu cele mai bune rezultate în primul trimestru din 2018, cu o cotă de piaţă de 22,6%, a raportat rezultate peste aşteptări în primul trimesru, cu vânzări de 14 miliarde de dolari.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro