Regina Elizabeth a II-a sărbătoreşte marţi, în familie, împlinirea vârstei de 89 de ani

Autor: Florin Badescu Postat la 21 aprilie 2015 695 afişări

Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii, cel mai vârstnic suveran în viaţă din lume, sărbătoreşte marţi, în familie, împlinirea vârstei de 89 de ani.

Suverana britanică îşi petrece ziua de naştere într-un cadru privat, în familie, în contextul în care aniversarea ei este celebrată în mod tradiţional prin intermediul unor evenimente publice în luna iunie, informează dw.de.

Elizabeth a II-a şi-a petrecut ziua de naştere alături de soţul ei, ducele de Edinburgh, cu care este căsătorită de aproape 68 de ani, şi de membrii familiei regale britanice, la Castelul Windsor.

Militarii din batalionul regal de cavalerie şi artilerie au participat la o paradă călare, în jurul prânzului, în onoarea suveranei. La aceeaşi oră, 41 de salve de tun au fost trase din Hyde Park din Londra.

La doar câteva ore după aceea, alte 62 de salve de tun au fost trase de Honourable Artillery Company în onoarea reginei din faţa celebrului Turn al Londrei.

Suverana britanică s-a născut pe 21 aprilie 1926 şi a primit la naştere titlul de prinţesa Elizabeth Alexandra May. Ea este prima dintre cele două fiice ale ducelui şi ducesei de York - fostul rege George al VI-lea, respectiv regina consoartă, cunoscută şi sub numele de "Regina mamă".

Ziua de naştere a reginei va fi sărbătorită în mod oficial cu ocazia evenimentului "Trooping the Color" în luna iunie, când trupele din Household Division vor aduce un omagiu special suveranei britanice. Regina Elizabeth a II-a a participat la sărbătoarea "Trooping the Color" în fiecare dintre cei 63 de ani ai domniei sale, cu o singură excepţie - în 1955, parada a fost anulată, din cauza unei greve a muncitorilor de la căile ferate britanice.

Presa britanică a lansat în ultima vreme o serie de speculaţii despre posibilitatea ca regina Elizabeth a II-a să îşi împartă ziua de naştere cu cel de-al cincilea strănepot al ei. Ducele şi ducesa de Cambridge aşteaptă venirea pe lume a celui de-al doilea copil al lor, care se va naşte până la sfârşitul lunii aprilie. Fratele sau sora prinţului George va ocupa locul al patrulea în ordinea de succesiune la tronul britanic.

Pe 9 septembrie, regina Elizabeth a II-a va doborî un record istoric, stabilit de regina Victoria, şi va deveni monarhul cu cea mai îndelungată domnie din istoria regatului britanic. Regina Victoria a petrecut pe tronul britanic 63 de ani, 7 luni şi 2 zile.

Regina Elizabeth a II-a va reveni în spaţiul public sâmbătă, când va participa la o slujbă religioasă organizată la catedrala Westminster din Londra pentru a marca împlinirea unui secol de la debutul Campaniei Gallipoli din Primul Război Mondial.

Evenimentul va fi marcat şi prin tragerea a 41 de salve de tun de către militarii din King's Troop Royal Horse Artillery în Green Park din centrul Londrei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ELIZABETH A II-A,
ANIVERSARE,
/actualitate/regina-elizabeth-a-ii-a-sarbatoreste-marti-in-familie-implinirea-varstei-de-89-de-ani-14135253
14135253
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.