ROBOR creşte pe toate liniile de scadenţe şi atinge noi maxime ale ultimilor ani / Cumpărăturile pe credit, mai scumpe; ratele la casă, mai mari
ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut din nou, vineri, la 2,18% - un maxim al ultimilor trei ani, iar la celelalte scadenţe (de la overnight la 12 luni) a avut creşteri pe linie, arată datele Băncii Naţionale a României.
Indicele la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, s-a majorat la 2,29%, de la 2,19% cât fusese cotat joi, 16 noiembrie.
ROBOR la nouă luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de nouă luni, a crescut la 2,31%, de la 2,22%.
La începutul acestui an, ROBOR la trei luni era cotat la 0,87%, iar din septembrie a început să urce, trecând pragul de 1%, apoi în 15 noiembrie a trecut şi pragul de 2%.
ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro