Laurel Sanda a lucrat de la 16 ani ca ospătar în cadrul unor restaurante precum Casa Doina, Velvet, Select, Intercontinental, iar la 23 de ani s-a îmbarcat pe un vas de croazieră în cadrul companiei Princess Cruises, cu gândul să strângă banii pentru a-şi lua o maşină. În prezent, deţine restarantul Britannia din cartierul bucureştean Rahova, ce a înregistrat afaceri de circa 2 milioane de lei (aprox. 450.000 de euro) în 2015, anul în care Sanda a acordat interviul Business Magazin. 

Laurel Sanda a lucrat pe pe vasele de croazieră şase contracte, până în 2004. „A fost un capitol din viaţa mea, au fost doar şase ani, dar parcă a fost o viaţă întreagă, într-o altă viaţă“, rememorează el experienţa de pe vapor şi, deşi au trecut 11 ani de când lucrează pe uscat, îşi aduce aminte toate detaliile. În prima săptămână de muncă, era uimit de familiaritatea cu care chelnerii îi tratau pe pasageri: „Aveam un şef italian pe care l-am întrebat cum este posibil să tratezi astfel clienţii. «Dacă vrei să faci bani, aici trebuie să fii prietenos, nu sobru», mi-a replicat el“.

Între timp, a devenit şi el prietenos şi a început să le arate pasagerilor chiar şi almanahul despre România, pe care îl ducea cu el în fiecare călătorie, pentru a-l arăta turiştilor, majoritatea cu vârste de peste 50 de ani şi dornici de explorare. În schimb, unii dintre ei îi povesteau despre războaiele în care au luptat, în Vietnam, în Al Doilea Război Mondial şi chiar şi despre bombardarea Ploieştiului, la care participaseră. A fost o perioadă în care a asimilat mult şi exemplifică de la cele 20 de feluri de cereale şi 10 dressing-uri de salată, despre care nu ştia că există înainte să se îmbarce pe vapor, până la lecţiile de management.

După îmbarcare, a slăbit 20 de kilograme, dar atitudinea sa pozitivă şi discuţiile cu pasagerii i-au adus nu doar premii din partea companiei în care lucra, ci şi venituri consistente. Ajunsese să câştige chiar 5.000 sau 10.000 de dolari lunar şi se întorcea în România la finalul unui contract cu economii de 20-30.000 de dolari.

„Am plecat de la nivel 1 de servire şi am ajuns la nivel internaţional, la 10. Totuşi, profesionalismul l-am învăţat în ţară, iar pe vas am învăţat prietenia, modul ideal de interacţiune cu clientul. La noi în ţară există o altă mentalitate de a servi clientul, cu un stil mult mai formal, foarte diferit de ospătăria americană, în care trebuie să fii foarte «friendly», să vorbeşti mult“, descrie Laurel Sanda principalele lucruri învăţate pe vapor. Din experienţa acumulată pe vasele de croazieră, i-a învăţat şi pe angajaţii din cadrul restaurantului său să nu fie insistenţi şi să recomande fără să fie agresivi. În plus, fiecare dintre ei este familiarizat cu specificul jargonului de vaporean, ce include cuvinte precum „brata“ (prea multe lucruri de făcut într-un timp foarte scurt). Sanda s-a întors acasă în 2004, după ce a „avut noroc să facă investiţiile potrivite“.

A investit mare parte din banii câştigaţi pe vapor în imobiliare, la sfatul unuia dintre şefii săi italieni, care îi spunea că situaţia din Italia, cu preţuri foarte mici la apartamente care vor creşte ulterior, avea să se repete şi în România. „Fiţi deştepţi şi investiţi“, le spunea italianul, iar Laurel Sanda a început să trimită bani acasă. Sora sa a investit cei 20.000-30.000 dolari trimişi într-o casă de schimb valutar din sectorul cinci, care acum a ajuns, potrivit lui Sanda, la o cifră de afaceri „de ordinul milioanelor de euro“. Afacerea, care ajunsese să susţină traiul de zi cu zi al familiei, a fost unul dintre motivele pentru care Laurel Sanda a ales să rămână acasă, după şase contracte.

Lucrurile au luat o altă turnură în 2006, odată cu bula imobiliară, când a început să vândă terenuri şi să facă tranzacţii, „cu profituri exagerate“. „Prima investiţie majoră a fost într-un teren de 5.000 de metri pătraţi în prelungirea Ghencea care a costat 25.000 de dolari.“ Dacă în anul achiziţiei (2000) terenul costa 4 dolari metrul pătrat, câţiva ani mai târziu valoarea acestuia a crescut la 250 de euro/mp. Cea mai bună decizie a fost însă vânzarea unei case în cartierul bucureştean Aviaţiei, pe care a construit-o treptat împreună cu soţia sa pe durata contractelor sale şi în care investise aproximativ 300.000 de euro.

A început proiectul Britannia în 2004, odată cu achiziţia terenului de 300 de metri pătraţi din Rahova, în care a investit 30.000 de dolari. „Erau foarte mulţi bani atunci, în condiţiile în care un apartament costa 8-10.000 de dolari.“ A investit 800.000 de euro în restaurantul construit de la zero, treptat, după un design propriu. Restaurantul, format din trei saloane distribuite pe trei etaje şi o terasă, cât şi un loc de joacă pentru copii, are circa 450-500 de locuri şi aduce aproximativ 200-300 de clienţi zilnici. „Eu am plecat de la o premisă: pe vapor era lux la preţ social, acesta fiind şi conceptul pe care ne axăm în acest restaurant“, explică el filosofia din spatele afacerii sale. Printre planurile sale de viitor se află deschiderea unui nou restaurant.