Rupert Murdoch, CEO-ul News Corp.: Jobs era pur şi simplu cel mai mare CEO al generaţiei sale
"Astăzi am pierdut pe unul dintre cei mai influenţi gânditori, creatori şi antreprenori din toate timpurile. Steve Jobs era pur şi simplu cel mai mare CEO al generaţiei sale. Deşi sunt foarte întristat de trecerea sa în nefiinţă, îmi amintesc de impactul icredibil pe care l-a a avut în revoluţionarea modului în care oamenii consumă media şi entertainment-ul. Inima mea se află alături de familia sa şi de toţi cei care au avut oportunitatea să lucreze alături de el în aducerea multora din viziunile sale la viaţă", a declarat Murdoch, citat de ZF.
Cofondatorul şi fostul şef al companiei Apple, Steve Jobs, a decedat miercuri, la vârsta de 56 de ani, după o luptă îndelungată cu o formă rară de cancer pancreatic, transmite Reuters. Decesul lui Jobs a fost anunţat de conducerea Apple într-o declaraţie difuzată miercuri seara.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro