S-a făcut de râs în toată ţara: Primar, prins când fura dintr-un hotel din Băile Felix
Un primar s-a făcut de râs în toată ţara, după ce a fost surprins de camerele de supraveghere de la un hotel din Băile Felix, în timp ce fura o perie electrică de curăţat pantofi.
Potrivit Kanal D, este vorba despre primarul comunei vâlcene Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu (PNL). Pe imagini se vede cum acesta se apleacă, se uită în jur dacă nu îl vede cineva, se apleacă să scoată din priză aparatul, îl ia în braţe şi urcă cu el într-un lift.
Din imaginile difuzate, este vorba despre Hotelul President din Băile Felix.
Iniţial, angajaţii hotelului au crezut că aparatul de lustruit pantofi, în valoare de aproximativ 500 lei, s-a stricat şi că cineva l-a dus la reparat. Au realizat cu stupoare că nu este aşa când au urmărit camerele de filmat.
De altfel, reprezentanţii hotelului din Băile Felix au declarat pentru BIHOREANUL că au fost foarte surprinşi să descopere autorul furtului şi că aşteaptă acum ca acesta să returneze peria sustrasă. "Vă daţi sema că am fost foarte surprinşi când am identificat autorul cu ajutorul camerelor de luat vederi. Nu ne aşteptam la aşa ceva.
L-am sunat pe om să-i cerem să înapoieze peria.
Nu e o valoare foarte mare, dar 500 – 600 lei tot costă, iar la câte lucruri se distrug într-un hotel se adună. Prima dată omul n-a recunoscut, când i-am spus că apare pe înregistrări şi-a schimbat poziţia şi a zis că a fost o glumă proastă, că a pus un pariu... A promis că ne returnează obiectul aşa că acum aşteptăm să vină", au declarat surse din conducerea hotelului.
Conducerea instituţiei hoteliere nu vrea să dea amploare cazului şi speră că autorul furtului să se ţină de cuvânt,
scrie www.ebihoreanul.ro