Salariaţii din restaurante vor declara banii personali, în registru, fără ştersături sau modificări
Angajaţii magazinelor, restaurantelor şi ai tuturor operatorilor care sunt obligaţi să utilizeze case de marcat fiscale îşi vor declara banii în fiecare zi înaintea începerii programului de lucru, într-un registru de bani personali, cu paginile numerotate, completat fără ştersături sau modificări.
Astfel de operatori sunt obligaţi să constituie registrul de bani personali pentru fiecare unitate de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, care va fi păstrat în locaţia respectivă pentru a fi prezentat la control inspectorilor fiscali. Pentru fiecare unitate de vânzare se va utiliza un singur astfel de registru, se arată într-un proiect de ordin al ministrului Finanţelor Publice.
Măsura a fost instituită în urma controalelor ANAF, care au găsit sume suplimentare faţă de cele din casă, justificate ca fiind bani personali ai angajaţilor sau care proveneau din bacşiş, iar consecinţa a fost suspendarea activităţii unităţilor respective.
Ulterior s-a decis printr-o ordonanţă a Guvernului că ANAF va suspenda activitatea unei firme doar de la a doua abatere în 24 de luni şi numai dacă diferenţa sumelor constatate depăşeşte 300 lei şi 3% din valoarea înregistrată în casa de marcat, angajaţii care refuză prezentarea sumelor putând fi amendaţi.
Registrul de bani personali va avea paginile numerotate în ordine crescătoare şi trebuie semnat pe ultima pagină de către administratorul firmei sau de o persoană împuternicită.
Angajaţii vor completa zilnic acest registru la începerea programului de muncă, în care vor declara sumele de bani pe care le au asupra lor. Astfel, trebuie să completeze în registru, fără ştersături, modificări şi fără a lăsa spaţii neutilizate, cu data, numele şi funcţia, suma de bani la începerea programului şi ora înregistrării, iar la final se semnează.
Orice sumă de bani înregistrată în plus faţă de suma înregistrată la ora începerii programului de lucru nu reprezintă sumă justificată prin registrul de bani personali.
Operatorul economic răspunde de integritatea registrului şi completarea zilnică a acestuia de către personalul care lucrează în unitatea respectivă.
De asemenea, compania trebuie să notifice Fiscul că a constituit registrul special de bani în termen de cinci zile lucrătoare de la data publicării ordinului, precizând data deschiderii registrului şi numărul de pagini, conform numerotării acestora.
La rândul său, ANAF înregistrează într-o evidenţă proprie, ţinută la nivelul fiecărui contribuabil, registrele de bani personali notificate ca fiind constituite.
La solicitarea organelor de control, atunci când se află în incinta unităţii de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor în care îşi desfăşoară activitatea şi în timpul programului de lucru, angajaţii operatorului economic sunt obligaţi să prezinte sumele de bani aflate asupra lor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro