Samsung a lansat Galaxy S8: cum arată, ce specificaţii are şi când va fi disponibil

Postat la 30 martie 2017 88 afişări

Samsung a lansat astăzi S8, cea mai nouă generaţie a flagship-ului Galaxy.

Samsung a lansat Galaxy S8: cum arată, ce specificaţii are şi când va fi disponibil

Disponibil în două versiuni, de 5.8 inchi şi 6.2 inch, Infinity Display-ul şi design-ul fără margini formează o suprafată netedă, fără butoane sau margini dure. Design-ul compact al noului Galaxy S8 permite utilizarea acestuia cu o singură mână, iar cu ajutorul stratului Corning® Gorilla® Glass 5 atât pe partea frontală, cât şi pe partea din spate, asigurând durabilitate.

Noul Galaxy S8 este echipat cu o cameră frontală de 8MP F1.7 cu funcţia smart autofocus. Camera principală de 12MP F1.7 cu tehnologie dual-pixel ajută în condiţii de luminozitate scăzută, zoom şi fotografii anti-blur, având procesare îmbunătăţită a imaginilor. Galaxy S8 este primul din industrie care dispune de un procesor 10nm, având o viteză îmbunătăţită şi eficienţă maximizată. De asemenea, suportă până la 1Gbps prin intermediul funcţiilor integrate gigabit LTE şi gigabit Wi-Fi ready. De asemenea, Galaxy S8 are integrată platforma Samsung Knox, o platformă de securitate. Mai mult decât atât, Samsung Galaxy S8 oferă o selecţie vastă de tehnologii biometrice, ce includ scanarea amprentei, scanarea irisului şi recunoaşterea facială.

Noul Galaxy S8 va include şi următoarele specificaţii Galaxy: rezistenţă la apă şi praf, suport MicroSD până la 256GB, always-on display, încărcare wireless şi fast-charging.

Galaxy S8 va fi disponibil spre vânzare în Europa începând cu 28 Aprilie. Va fi disponibil în culori precum Midnight Balck, Orchid Gray şi Arctic Silver. Comenzile în avans pentru Galaxy S8 încep imediat, clienţii care comandă înainte de 19 aprilie urmând să beneficieze de livrare cu 8 zile mai devreme înainte de disponibilitatea comercială a dispozitivului, în funcţie de stoc.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.