Sancţiuni şi amenzi mai mari pentru spitalele şi medicii care nu respectă regulile. Pacienţii, vizaţi şi ei de noua Hotărâre de Guvern
Guvernul a adoptat, marţi, o hotărâre care prevede amenzi mai mari pentru spitalele care nu respectă regulile din domeniul sănătăţii publice, dar şi sancţiuni pentru cadrele medicale care profesează fără diplomă. Sunt vizaţi şi pacienţii care nu respectă normele în cabinetele medicale.
La propunerea Ministerului Sănătăţii, Guvernul a aprobat marţi Hotărârea de Guvern pentru modificarea şi completarea HG 857/2011 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice.
“Sunt necesare aceste măsuri pentru responsabilizarea personalului medical atât din unităţile sanitare cât şi din cabinetele individuale pentru respectarea normelor de sănătate. S-a dovedit faptul ca este nevoie si de măsuri coercitive pentru ca sistemul sa functioneze", a declarat ministrul sănătăţii Sorina Pintea.
„Documentul prevede dublarea sancţiunilor aplicate de inspectorii sanitari în unităţile sanitare cu paturi pentru nerespectarea regulilor, standardelor şi criteriilor care au caracter obligatoriu în domeniul sănătăţii publice”, informează Ministerul Sănătăţii.
Prin Hotărâre, a fost dublat cuantumul sancţiunilor contravenţionale pentru următoarele: nerespectarea circuitelor funcţionale şi a compartimentelor şi seviciilor, neefectuarea verificării aparaturii de sterilizare, neasigurarea depozitării şi păstrării în condiţii optime a articolelor sterilizare şi de unică folosinţă, nerespectarea utilizării produselor biocide, dispozitivelor medicale, necunoaşterea şi neaplicarea tehnicilor şi procedurilor de pregătire pentru sterilizare, neasigurarea apei sterile la blocurile operatorii în sălile de naştere, nerespectarea măsurilor pentru igiena pentru programului de supraveghere, prevenire şi control al infecţiilor asociate asistenţei medicale, neraportarea infecţiilor, neasigurarea măsurilor antiepidemice, neasigurarea şi neîntreţinerea în condiţii de igienă a oficiilor alimentare, sălilor de mese, saloanelor cu paturi etc.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro