A treia revolta populara din spatiul ex-sovietic se dovedeste mai complicata decat precedentele. In primul rand, ce s-a intamplat in Kirgizstan a fost motivat in primul rand de ratiuni economice, de saracia si subdezvoltarea tarii (fostul presedinte Askar Akaev era socotit, totusi, cel mai luminat lider din republicile central-asiatice si n-a semanat deloc cu dictatori ca Lukasenko din Belarus si Kucima din Ucraina ori cu sefi tribali ca Saparmurat Niazov din Uzbekistan si Islam Karimov din Uzbekistan). De aici si jafurile masive din magazine, de dupa inlaturarea regimului Akaev, contramanifestatiile de sustinere a fostului presedinte, dar si conflictele din interiorul noii puteri, care nu arata deloc a opozitie articulata care vine sa preia conducerea tarii cu un program coerent de actiune. 

Unii analisti rusi se tem chiar ca daca situatia va degenera in Kirgizstan, aceasta va servi regimurilor autoritare din Asia Centrala, care se vor inaspri, ba chiar terorismului islamist din regiune, altoit pe vechile conflicte interetnice. Poate tocmai de aceea, prima promisiune a noului presedinte autoproclamat, Kurmanbek Bakiev, a fost ca va mentine bazele militare americane si rusesti de pe teritoriul tarii.