Sechestru menţinut pe averea preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Hunedoara, cercetat pentru corupţie
Judecătorii Tribunalului Hunedoara au menţinut sechestrul asupra averii preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, şi au dispus ridicarea măsurii asiguratorii asupra apartamentului în care stă vicepreşedintele suspendat al CJ Tiberiu Balint, cercetat în acelaşi dosar.
Judecătorii Tribunalului Hunedoara au respins plângerea depusă de preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Mircea Moloţ, împotriva sechestrului asigurator dispus pe averea sa de către procurorii DNA.
Potrivit informaţiilor publicate, sâmbătă, pe portalul instanţelor de judecată, instanţa "a respins plângerea formulată de petent" şi l-a obligat la plata unei sume de 100 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Magistraţii au admis, însă, o excepţie de neconstituţionalitate formulată de Moloţ, urmând să fie sesizată Curtea Constituţională.
Preşedintele suspendat al CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, este cercetat penal într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă, luare de mită, spălare de bani, în forma instigării, conflict de interese şi deţinerea fără drept a unui document ce conţine informaţii secret de stat.
Potrivit informaţiilor publice publicate pe portalul instanţelor de judecată şi vicepreşedintele suspendat al CJ Hunedoara, Tiberiu Balint, acuzat de procurorii DNA de săvârşirea infracţiunilor concurente de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani, în acelaşi dosar cu Moloţ, a cerut instanţei ridicarea sechestrului.
În cazul său, magistraţii au aprobat scoaterea de scoaterea de sub măsura asiguratorie doar a apartamentului în care locuieşte Balint.
“Admite în parte plângerea, dispune ridicarea sechestrului doar cu privire la imobilul situat in Deva (…) Cheltuielile judiciare rămân in sarcina statului”, se arată pe portalul instanţei.
La finalul anului 2014, DNA a început, în judeţul Hunedoara, anchete privind cazul de corupţie în care sunt implicaţi preşedintele CJ Hunedoara Mircea Moloţ, vicepreşedintele instituţiei Tiberiu Balint, ambii suspendaţi din funcţie, ginerele şefului CJ şi alţi doi oameni de afaceri.
Mircea Moloţ, vicepreşedintele CJ Tiberiu Balint, ginerele lui Moloţ, Roberto Patrik Venter, şi alţi doi oameni de afaceri, Vasile Axinte şi Emanoil Milică Pup, au fost reţinuţi, în 3 decembrie 2014, pentru fapte de corupţie, iar din 3 martie au fost puşi sub control judiciar.
Potrivit unui comunicat al DNA din decembrie 2014, Mircea Moloţ este acuzat de trafic de influenţă, în formă continuată, luare de mită, în formă continuată, folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, spălare de bani, în forma instigării, conflict de interese şi deţinerea fără drept a unui document care conţine informaţii secrete de stat.
De asemenea, Tiberiu Balint este acuzat de luare de mită, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, spălare de bani, în forma instigării, în timp ce Pup este acuzat de dare de mită în formă continuată, dare de mită, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, spălare de bani, în forma complicităţii.
Mircea Moloţ a fost suspendat din funcţia de preşedinte al CJ Hunedoara în 11 decembrie 2014, prin ordin al prefectului judeţului. Aceeaşi decizie a fost luată de prefectul judeţului Hunedoara şi în privinţa vicepreşedintelui CJ Tiberiu Balint şi a viceprimarului comunei Vorţa, Emanoil Milică Pup, cercetaţi în acelaşi dosar.
Pe de altă parte, instanţa supremă a respins, în 21 ianuarie, irevocabil, acţiunea prin care preşedintele suspendat al CJ Hunedoara Mircea Moloţ contesta raportul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), care stabilise că acesta s-a aflat în incompatibilitate. Astfel, rămâne definitiv raportul ANI, care stabilise că Moloţ a fost în incompatibilitate cu funcţia de preşedinte al CJ.
Mircea Moloţ a fost găsit în incompatibilitate de către ANI, întrucât, în perioada 26 septembrie 2008 - 30 ianuarie 2009, a fost, pe lângă preşedinte al CJ Hunedoara, şi preşedinte al AGA, respectiv reprezentant al CJ în adunările generale, la SC Drumuri şi Poduri Deva.
Ca urmare, prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu, a emis, în 28 ianuarie, ordinul încetării mandatului exercitat de Mircea Moloţ în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara.
Ulterior, Mircea Moloţ a contestat la Tribunalul Hunedoara decizia prin care prefectul judeţului constata încetarea mandatului de preşedinte al CJ Hunedoara înainte de termen, astfel că rămâne suspendat din funcţie până când instanţa va lua o decizie.
"Până când instanţa se pronunţă în acest caz se revine la starea iniţială constatării încetării mandatului de preşedinte al CJ Hunedoara înainte de termen (alegerile locale din 2016 - n.r.), adică suspendarea din funcţie", declara, în 10 februarie, şefului cancelariei prefectului de Hunedoara, Dan Terteci.
Curtea de Apel Alba Iulia a decis, în 13 martie, că procesul intentat Prefecturii Hunedoara de Mircea Moloţ privind anularea ordinului prin care încetează mandatul său de şef al CJ va fi strămutat de la Tribunalul Hunedoara la Tribunalul Alba.
Mircea Moloţ, a câştigat, în 2012, al treilea mandat la conducerea CJ Hunedoara, din partea USL.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro