Şedinţa de guvern pentru aprobarea bugetului, amânată după erori găsite la introducerea unor cifre

Autor: Thomas Dinca Postat la 12 decembrie 2014 35 afişări

Şedinţa specială de vineri a Guvernului, destinată aprobării proiectului de buget pe anul viitor, a fost reprogramată pentru ora 17.00. Guvernul a amânat şedinţa din motive tehnice legate de închiderea pe cifre a unor poziţii de filă bugetară, guvernanţii constatând, vineri dimineaţa, că "s-au strecurat" unele erori la introducerea datelor, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

"Introducerea datelor a fost încheiată vineri dimineaţa, la ora 5.00, iar după ora 9.00, când situaţia a fost verificată centralizat, s-a constatat că s-au strecurat unele erori", au arătat sursele.

În acelaşi timp, reprezentanţii Guvernului transmit că amânarea este cauzată de faptul că nu a fost încheiată procedura de introducere a datelor în sistem de către toate ministerele şi autorităţile.

"Este o situaţie tehnică, dar bugetul nu poate fi transmis la Parlament cu anexe incomplete", susţin reprezentanţii Guvernului.

Iniţial, şedinţa a fost pregătită pentru ora 10.00.

Miercuri, premierul Victor Ponta a cerut miniştrilor să lucreze "non-stop" la proiectul de buget pentru anul viitor, astfel încât documentul să fie finalizat până vineri, la ora 10.00, când a fost programată şedinţa specială de guvern, şi să fie transmis Parlamentului în aceeaşi zi.

"Trebuie să finalizaţi până vineri, la ora 10.00, la şedinţă, bugetele. Asta înseamnă că de aici plecaţi înapoi, luaţi toţi funcţionarii din ministere şi până vineri, la ora 10.00, cu cei de la Buget, terminaţi bugetul, ca să putem să îl trimitem Parlamentului. Vineri, la ora 12.00, cred că au birouri permanente", a spus Ponta miniştrilor, reuniţi în şedinţa de miercuri a Guvernului.

Luni, preşedintele PSD, premierul Victor Ponta a declarat că PSD propune ca votul în Parlament să fie pe 21 decembrie,o dată cu jurământul lui Klaus Iohannis pentru funcţia de preşedinte.

Guvernul a ajuns la un acord cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană pentru ca deficitul bugetar pe care va fi construit proiectul de buget pe anul viitor să crească de la 1,4% la 1,83% pe cash, incluzând o alocare de 0,4% pentru cofinanţarea proiectelor UE.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GUVERN,
SEDINTA,
buget,
reprogramare
/actualitate/sedinta-de-guvern-pentru-aprobarea-bugetului-amanata-dupa-erori-gasite-la-introducerea-unor-cifre-13717072
13717072
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.