Sibiu: Femeia care găteşte zilnic pentru peste 600 de copii
Cornelia Lungu, alături de colegele sale, prepară zilnic masa caldă pentru peste 600 de copii din grădiniţele şi şcolile din Răşinari, în cadrul programului „Masă sănătoasă”.
În bucătăria Căminului Cultural din centrul comunei, Cornelia Lungu, alături de colegele sale, prepară masa caldă pentru 607 copii din grădiniţele şi şcolile Răşinariului. Numărul mesenilor diferă de la o zi la alta, în funcţie de prezenţă, ajungând până la 620.
„Astăzi avem supă de legume şi piure cu friptură de muşchiuleţ de pui. Este cea mai îndrăgită combinaţie”, spune doamna Cornelia în timp ce scoate din cuptor tava aburindă plină cu friptură.
Ea spune că activitatea începe zilnic la ora 5.00, când se curăţă legumele şi se pune ciorba la foc. Apoi, urmează felul doi.
„Întotdeauna folosim carne proaspătă pe care o cumpărăm de la un producător local. Şi fructele le luăm tot din sat”.
Acesta este unul dintre secretele pe care bucătăresele din Răşinari le au atunci când gătesc pentru cei mici: evită carnea şi semipreparatele congelate. „Când găteşti pentru copii, dă pe răzătoare toate legumele din supă. Rădăcina de pătrunjel este esenţială, iar aceasta, alături de morcov şi ţelină, vin rase şi se combină foarte bine cu tăiţeii. Şi încă ceva: după ce fierbe, ceapa trebuie scoasă din supă”, mai spune doamna Cornelia care se apucă de umplut caserolele cu mâncare.
Rând pe rând, fix 1.214 recipiente cu mâncare proaspătă sunt umplute. Cele mai multe vor rămâne în Răşinari, iar aproape 100 sunt duse la şcoala din cătunul Prislop.
Programul guvernamental „Masă sănătoasă”, cel care a luat locul fostei „Mese calde”, asigură o finanţare de 15 lei pentru masa zilnică a fiecărui elev. La Răşinari, programul funcţionează foarte bine, copiii savurând fiecare porţie. „Avem şi cazuri în care, pentru unii copii, masa de la şcoală este singura mâncare gătită pe care o consumă. Porţiile sunt suficiente, diverse, proaspete şi sănătoase”, spune prof. Daniela Secu, directoarea Şcolii Gimnaziale „Octavian Goga”.
În topul preferinţelor copiilor se află supa de pui, ciorba de legume cu carne de pui, ciorba de fasole boabe cu afumătură, piureul de cartofi, spanacul cu ochiuri, orezul cu legume, friptura de porc împănată cu morcov. „Nu dăm copiilor prăjeli. Carnea este fiartă sau preparată la cuptor. Este important să mănânce cât mai sănătos, iar la desert le dăm fructe de sezon. Acum au portocale, mandarine sau banane, însă toamna primesc mere proaspete, de Răşinari”.
Cornelia Lungu este recunoscătoare pentru cele două fiice ale sale care, la rândul lor, i-au îmbogăţit familia cu cinci nepoţi. „M-aţi prins în penultima zi de activitate. Rămân în pensie, vreau să petrec cât mai mult timp cu nepoţii. Aici, la bucătărie, rămâne o echipă minunată”.
Totuşi, doamna Cornelia nu va dispărea complet din peisajul gastronomic al Răşinariului întrucât, alături de fiica sa Carmen, este sufletul, dar şi gustul, „Zilei Vărzarului”, celebra plăcintă cu urdă şi mărar căreia localnicii i-au dedicat un festival organizat de 1 iunie, taman de Ziua Copilului.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro