Simona Halep - Caroline Wozniacki 6-7, în finala Australian Open. Primul set, decis în tie-break
Învingătoarea meciului Simona Halep - Caroline Wozniacki va deveni a 24-a campioană din istoria Australian Open-ului, de la startul Erei Open (prima ediţie - 1969) şi a 47-a campioană de Mare Şlem în Era Open, scrie Gandul.info
11.25: Set pentru Caroline, care se impune cu 7-2 în tie-break.
11.17. Avem tie-break în primul set. Simona este solidă pe propriul serviciu şi se anunţă un decisiv echilibrat în acest prim set. Pentru prima oară cele două joacă un tie-break în întâlnirile lor directe
11.13: Este 6-5 pentru Wozniacki, în primul set, care câştigă, în sfîrşit, după trei game-uri al rând ale Simonei
11.11: Simona reuşeşte primul as al ei în acest game, şi pe al doilea, iar în mai puţin de un minut se face 5-5. Atitudine remarcabilă a Simonei în aceste momente.
11.07: Simona recuperează magistral break-ul în momentul în care Caroline avea cea mai mare nevoie de consistenţă la serviciu. Trei şanse de break a avut Simona în acest game, care vine după ce le-a ratat pe primele două
11.03: De la 30-0 pentru ea Simona s-a văzut rapid egalată, dar o lovitură absolut superbă, în cros, o readuce în avantaj în acest game. Se face 3-5, iar Caroline serveşte pentru primul set.
10.58: Caroline trebuie să muncească mai mult pe propriul serviciu, dar continuă să rămână la distanţă confortabilă de Simona. Se face 5-2 în acest prim set după un game în cafre Simona dă, pentru prima dată, semne de nervozitate. Era o şansă bună să se facă 30-0 pentru ea, dar banda fileului a oprit lovitura agresivă a compatrioatei noastre.
10.55: Cu excepţia game-ului secund, în care a fost puţin surprinsă de returul danezei, Simona se descurcă foarte bine pe propriul serviciu şi este 2-4.
10.51: Game rapid şi pentru Wozniacki. 4-1 pentru daneză care îşi păastrează avansul de un break în acest prim set.
10.48: Primul game al meciului pentru Simona, după cel mai rapid game al acestei finale. Wozniacki nu mai este la fel de periculoasă, iar Halep este mai agresivă. 1-3
10.44: Al treilea game la rând pentru Wozniacki. Simona caută încă soluţii pentru a o pune în dificultate pe adversara sa, dar prea multe mingii revin de la Caroline care se distanţează la 3-0.
10:41: Până în acest moment Caroline pare să se descurce mai bine de pe linia de fund şi reuşeşte primul break al meciului pentru 2-0. Simona este însă calmă pentru că ştie că meciul este lung.
10.34: A început marea finală. Prima care serveşte este Wozniacki, şi o face foarte bine. Game rapid câştigat de daneză, care conduce cu 1-0.
Învingătoarea meciului Simona Halep - Caroline Wozniacki va deveni a 24-a campioană din istoria Australian Open-ului, de la startul Erei Open (prima ediţie - 1969) şi a 47-a campioană de Mare Şlem în Era Open.
Simona Halep - Caroline Wozniacki este prima finală de turneu de Mare Şlem din Era Open în care se întâlnesc două sportive care au salvat cel puţin o minge de meci în precedentele şase partide. Românca este prima jucătoare din istorie care ajunge la meciul de titlu la acest nivel după ce a salvat pe parcurs mingi de meci în două partide, scrie Pro Sport.
Numărul 1 şi numărul 2 mondial nu s-au mai întâlnit într-o finală în tenisul feminin din 2015, iar ultima finală de la Australian Open între primele două favorite s-a consumat tot în 2015, când #1, Serena Williams, a învins-o pe Maria Şarapova.
Dacă finala Simona Halep - Caroline Wozniacki s-ar fi jucat în 2014, când daneza juca ultima finală de Mare Şlem a carierei, iar Simona dădea prima lovitură la Roland Garros - la senioare, atunci meciul ar fi fost doar o luptă de anduranţă între cele mai bune două jucătoare defensive din circuit. Un 'The Wall' versus 'The Wall'. Două recuperatoare de aur, care ar fi putut lupta ca Făt Frumos şi Zmeul Zmeilor trei zile şi trei nopţi dinapoia liniei de fund a terenului.
Însă Australian Open 2018 aduce faţă în faţă două jucătoare care şi-au schimbat jocul: Simona Halep a uimit pe toată lumea la Melbourne cu atacuri repetate la plasă, cu un joc agresiv de pe linia de fund care a jumulit-o mai întâi pe Bouchard, apoi pe Pliskova şi, în final, pe Kerber. Atât de schimbată a fost Simona, încât, în timpul duelului cu Pliskova, administratorii conturilor oficiale ale Australian Open-ului şi WTA-ului au avut reacţii de uimire totală.
De partea cealaltă, Caroline Wozniacki şi-a cizelat şi ea jocul, a adăugat o dimensiune ofensivă şi de pe linia de fund, şi prin adăugarea curselor la fileu. Iar australienii i-au spus, în 2018, Winner-acki. Dincolo de asta, daneza a progresat şi şi-a transformat serviciul în armă - cum a punctat Wilander la microfonul Eurosport, dând-o exact din acest motiv favorită pe daneză, plus prin prisma prospeţimii fizice.
Nici Simona Halep nu a stat degeaba în ceea ce priveşte serviciul, eternul punct slab al jocului ei. După US Open s-a antrenat ca nebuna, de una singură, servind coşuri de mingi, apoi a profitat din plina de întreaga experienţă a lui Andrei Pavel la acest capitol. Rateuri dă şi acum serviciul Simonei, dar la fel de adevărat este că de mai multe ori i-a dat siguranţă româncei şi a salvat-o din momente dificile în această formidabilă cursă purtată la Antipozi.
Halep şi Wozniacki continuă să fie ziduri, care returnează mingi imposibile, însă sunt şi mult mai mult decât atât, acum, când sunt pentru a treia oară la un pas de primul titlu de Mare Şlem şi pe punctul de a da o palmă 'cârcotaşilor'.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro