Sindicaliştii îi iau apărarea învăţătorului care a scris „patinuar”
Reprezentanţii Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iaşi îi iau apărarea învăţătorului de la Colegiul „Mihai Eminescu” din oraş, care a corectat greşit lucrarea unui elev din clasa a doua, invocând o abordare „rău-voitoare”.
USLIP Iaşi a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că exerciţiul efectuat de învăţător trebuie cercetat în integralitate, deoarece scoaterea din context poate duce la interpretări eronate.
”Chiar dacă am putea vorbi de o greşeală a cadrului didactic, ni se pare inadmisibilă maniera de a aduce în faţa opiniei publice viaţa profesională a unui om pentru a fi lovită cu <pietre>”, spun reprezentanţii USLIP Iaşi în comunicatul de presă citat.
Potrivit documentului, până în prezent, cariera dascălului a fost una „ireproşabilă”, fiind respectat deopotrivă de colegi, părinţi şi elevi.
Totodată, reprezentanţii USLIP vorbesc despre „derapaje comportamentale” în cazul tatălui elevului a cărui lucrare a fost corectată greşit, fiind invocat chiar „un istoric al relaţiei şcoală-părinte marcat de violenţă din partea ultimului”, precum şi faptul că acesta ar fi fost „în atenţia organelor de cercetare pentru agresiuni la adresa cadrelor didactice”.