Şomajul va depăşi până în 2017 record după record la nivel mondial, iar inegalitatea dintre venituri ameninţă să destabilizeze societatea

Autor: Bogdan Cojocaru Postat la 23 ianuarie 2013 21 afişări

Crizele economice şi financiare din Europa şi SUA par să fi luat o pauză, dar efectele acestora se propagă la nivel mondial ducând anul acesta şomajul la cel mai ridicat nivel din istorie, iar numărul şomerilor va continua să crească încă patru ani, estimează Organizaţia Internaţională a Muncii.

Avertismentul scoate în evi­denţă riscul inega­li­tă­ţii, despre care Klaus Schwab, fondatorul Fo­ru­mului Economic Mon­dial, spune că ameninţă să desta­bilizeze "so­cietatea globală". Urmările? Migra­ţii în masă şi revolte populare, atenţio­nează analiştii. "Avem decalaje prea mari în lume; avem nevoie de mai multă includere. Dacă vom continua să avem o creştere ne­cuprinzătoare şi nu punem capăt pro­blemei şomajului, în special a şoma­jului din rândul tinerilor, societatea noastră globală nu va mai fi suste­na­bilă", a spus Schwab, economistul ger­man care a pus bazele reuniunii anuale a liderilor politici şi din afaceri de la Davos - Forumul Economic Mondial.

Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) estimează că şomajul la nivel mondial va ajunge anul acesta la 202 mi­lioane de persoane, peste recordul isto­ric înregistrat în 2009, de 198 milioane de persoane. În 2014, numărul persoa­nelor fără loc de muncă va urca la 205 milioane, scrie CNBC. Deşi cele mai recente crize au avut ca origine lumea dezvoltată, trei sferturi din numărul total al noilor şomeri de anul trecut au provenit din celelalte eco­no­mii, cele mai mari probleme fiind în Asia de Est, Asia de Sud şi Africa Sub­sahariană.

Mai multe pe zf.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/somajul-va-depasi-pana-in-2017-record-dupa-record-la-nivel-mondial-iar-inegalitatea-dintre-venituri-ameninta-sa-destabilizeze-societatea-10517531
10517531
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.