Sorina Pintea a fost suspendată din PSD

Autor: Teodor Bobei, Mediafax Postat la 03 martie 2020 98 afişări

Sorina Pintea a fost suspendată din PSD

Liderii PSD au suspendat-o, marţi, din partid pe fostul ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea. Ei au acceptat propunnerea preşedintelui organizaţiei din Maramureş a PSD. 

Decizia de suspendare a Sorinei Pintea din Partidul Social Democrat a fost luată, marţi, în şedinţa informală a Comitetului Executiv al PSD.

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost arestată preventiv sâmbătă, pentru 30 de zile, fiind suspectată că a luat de mită sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, bani ce reprezintă un procent de 7% din valoarea unui contract.

Contestaţia Sorinei Pintea, la măsura de arestare preventivă pentru 30 de zile, se va judeca vineri, la Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit unor surse politice, ea şi-a dat demisia din funcţia de manager al Spitalului de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş" din Baia Mare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
pintea,
suspendare,
psd,
partid,
fost ministru,
sanatate

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.