SRI: Doi cetăţeni străini implicaţi în pregătirea de acţiuni teroriste Al Qaida în România, reţinuţi
Doi cetăţeni străini implicaţi în pregătirea unor activităţi ale unei structuri afiliate Al Qaida de comitere de acţiuni teroriste pe teritoriul României în perioada Sărbătorilor de iarnă au fost reţinuţi şi vor fi îndepărtaţi din România, urmare a unei operaţiuni SRI.
"În contextul măsurilor întreprinse de autorităţile române competente în prevenirea şi combaterea terorismului, în cursul zilei de ieri (5 decembrie - n.r.), Curtea de Apel Bucureşti a declarat indezirabili doi cetăţeni străini pentru o perioadă de 15 ani. SRI în cooperare cu instituţiile din Sistemul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului (SNPCT) a întreprins măsuri complexe de documentare a unor activităţi pregătitoare pentru comiterea de acţiuni teroriste pe teritoriul României în perioada Sărbătorilor de iarnă de către o structură extremistă afiliată Al-Qaida", a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava.
Potrivit sursei citate, "SRI a monitorizat acţiunile întreprinse de membrii structurii care se aflau în România în condiţii de conspirativitate".
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro