STRATEGIE: Cu numarul 10 pe tricou, easyJet isi ia zborul din septembrie
easyJet va incepe sa opereze din Romania din septembrie. Desi este in acest moment unul dintre cei mai mari operatori aerieni low-cost din Europa, are ca obiectiv o cota de piata de doar 5% in primul an.
easyJet va incepe sa opereze din Romania din septembrie. Desi este in acest moment unul dintre cei mai mari operatori aerieni low-cost din Europa, are ca obiectiv o cota de piata de doar 5% in primul an.
Asadar, companiile est-europene care doresc sa ramana sau sa devina lideri de piata pot sta linistite. Deocamdata, pentru ca pe termen lung easyJet are de gand sa dubleze piata.
Cunoscut drept operatorul low-cost cu cei mai multi clienti in Europa, easyJet este al zecelea operator de profil care intra pe piata romaneasca, dupa Blue Air, My Air, Sky Europe, Wizz Air, Club Air (companiei italiene i-a fost retrasa licenta de functionare in primele luni ale acestui an), Germanwings, ClickAir, Alpi Eagles si Wind Jet. Bucurestiul a aparut in reteaua de rezervari a easyJet vinerea trecuta, pe 15 iunie, iar zborurile vor incepe din septembrie. Este cumva un moment istoric pentru aceasta piata low-cost: toata lumea din domeniul aviatiei a spus constant ca vom avea o adevarata piata low-cost abia atunci cand cei mari, easyJet si Ryanair, vor intra in Romania.
Deocamdata irlandezii de la Ryanair nu au anuntat data de lansare, desi se pregatesc sa intre in Romania, iar britanicii de la easyJet privesc intrarea in Romania ca un punct bifat pe harta: "easyJet are o crestere anuala de 15% si inaugureaza constant noi rute si piete si are nevoie sa imparta aceasta extracapacitate acolo unde este posibil", explica pentru BUSINESS Magazin Peter Voets, manager de marketing pentru Suedia si estul Europei. Acesta spune ca Romania face parte dintr-un plan de expansiune a easyJet alaturi de alte piete deschise recent, precum Maroc, Turcia si Croatia.
Desi Peter Voets afirma ca intrarea in Romania este favorizata de intrarea tarii in UE si de aderarea tarii la acordul open-sky, easyJet a anuntat lansarea zborului spre Bucuresti odata cu lansarea unei destinatii din fosta UE15, anume Viena (unde va opera o cursa de la Londra). Asadar, Viena intra in reteaua easyJet la doi-trei ani dupa ce compania fondata in 1995 de grecul Stelios Haji-Ioannou a bifat cateva capitale la est de Viena, precum Budapesta, Praga sau Varsovia.
Planurile pentru primul an ale easyJet in Romania sunt absolut rezonabile: vor incepe cu sapte zboruri Bucuresti-Milano pe saptamana, vor sa obtina 5% din cota de piata spre si dinspre Romania si vor sa transporte 80.000 de pasageri. Nu s-au gandit inca daca vor deschide o baza la Bucuresti, urmand sa opereze cursa de la baza lor din Milano (una dintre cele 14 baze pe care le au in Europa). Pentru moment, nu vor angaja niciun om in Romania, ci vor lucra cu o companie de servicii de manevrare la sol de la Bucuresti.
Pe termen mai lung insa, concurentii easyJet vor putea urmari o crestere a ambitiilor operatorului britanic. Peter Voets spune ca "experienta ne-a demonstrat ca de fiecare data când intram pe o piata noua, generam cresteri de 80% fara sa luam din cota de piata a celorlalte companii aeriene".
Aceasta inseamna pe de o parte ca easyJet urmareste atragerea de noi tipologii de clienti (prin politica tarifara - cel mai probabil; Peter Voets spune ca pentru client competitia inseamna prezenta a cat mai multe companii aeriene pe piata, nu numai a tarifelor mici), iar pe de alta parte ca vrea sa devina numarul unu in felul sau, prin deschiderea de noi nise in piata.
Planurile easyJet de crestere cu 80% a pietei ar insemna, intr-un interval de trei ani, ca piata low-cost sa depaseasca valoarea de 300 de milioane de euro. Mai ales ca procentul dat de Peter Voets depaseste si cele mai ambitioase estimari de crestere ale pietei aeriene din Romania, care, conform IATA, ar trebui sa aiba salturi intre 4 si 8% in fiecare din urmatorii ani.
Primul semn ca easyJet isi bazeaza cresterea altfel decat au gandit-o celelalte companii low-cost este ca principalul concurent pe care Peter Voets il vede in Romania nu este Blue Air, liderul local al pietei low-cost: "Bineinteles, luând in considerare gradul de notorietate pe care il are TAROM in România, acesta va fi un concurent serios".
Aceasta declaratie duce cu gandul la modul in care easyJet si-a gandit dezvoltarea in alte state est-euroepene, unde a intrat pe diverse orase cu curse externe si interne care erau pana atunci "rezervate" operatorului aerian national. Probabil ca strategia este asemanatoare si pentru Romania, desi Voets nu a dat deocamdata detalii despre alte orase in care va opera easyJet, spunand ca pentru primul an se vor concentra pe Bucuresti.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro