Studiu: Ce ştiu şi ce nu ştiu cetăţenii despre radiaţiile electromagnetice şi despre 5G

Autor: Andreea Tobias Postat la 27 februarie 2021 111 afişări

Studiu: Ce ştiu şi ce nu ştiu cetăţenii despre radiaţiile electromagnetice şi despre 5G

Doar un sfert dintre români ştiu că nivelul radiaţiilor este măsurat permanent în România, arată un studiu ANCOM. În plus, mai mult de jumătate dintre cei care au auzit de tehnologia 5G apreciază că o vor folosi în următorii 2-3 ani. 

În timp ce 37% dintre respondenţii studiului ANCOM se declară pasionaţi de tehnologie, 14% sunt tehnofobi, iar 49% se poziţionează neutru faţă de aceasta.

Respondenţii au identificat telefoanele mobile, antenele de telefonie mobilă şi liniile electrice de înaltă tensiune drept principalele surse de radiaţii electromagnetice (EMF). Aceştia au indicat vitezele tot mai mari de internet, apariţia 5G şi pandemia de coronavirus drept motivele principale ale preocupării lor faţă de radiaţii.

Totodată, studiul a arătat că, în România, principalele surse de informare cu privire la efectele posibile ale radiaţiilor sunt televizorul sau radioul (64%), diverse pagini de internet (54%) şi discuţiile cu familia sau prietenii (40%) sau reţelele sociale (39%).

„Studiul a arătat, de asemenea, că notorietatea 5G a ajuns la 62%, dar şi că 48% dintre respondenţi consideră că reţelele 5G radiază semnificativ mai mult decât 4G, deşi cei mai mulţi cunosc că tehnologia 5G foloseşte frecvenţe deja utilizate în prezent pentru comunicaţii. Şi la puteri chiar mai mici, după cum arată standardele şi măsurătorile noastre. Mai interesant, peste 60% dintre cei care au auzit de 5G sunt îngrijoraţi de răspândirea ştirilor false cu privire la noua tehnologie mobilă. Pentru aceştia şi pentru toţi cei interesaţi de informaţii corecte, obiective, verificate şi actualizate permanent de Autoritate, am creat secţiunea <5G pe înţelesul tuturor> în cadrul InfoCentrului ANCOM”, a declarat Eduard LOVIN, vicepreşedinte ANCOM.

Secţiunea „5G pe înţelesul tuturor” include informaţii diverse despre implementarea celei de-a cincea generaţii de tehnologie pentru comunicaţiile mobile, estimată să devină tehnologia dominantă în comunicaţiile mobile mondiale în jurul anului 2025, de la modul de funcţionare şi beneficiile aduse, până la monitorizarea câmpului electromagnetic şi organizarea licitaţiei de spectru radio pentru implementarea 5G în România.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ancom,
studiu,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.