SUA: Pasagerii avioanelor vor putea folosi electronicele la decolare şi aterizare, fără apeluri şi Internet

Postat la 01 noiembrie 2013 59 afişări

Administraţia Federală în domeniul Aviaţiei (FAA) din SUA ridică majoritatea restricţiilor privind utilizarea electronicelor de către pasageri în timpul decolării şi aterizării avioanelor, însă interdicţia pe apeluri telefonice, mesaje sms şi navigarea pe internet, inclusiv email, rămâne în vigoare.

SUA: Pasagerii avioanelor vor putea folosi electronicele la decolare şi aterizare, fără apeluri şi Internet

 Astfel, pasagerii vor putea asculta muzică, citi şi se vor putea juca pe electronicele personale în timpul decolării şi aterizării, activităţi care nu necesită accesarea reţelelor mobile.

Navigarea pe internet este disponibilă însă în timpul zborului, prin reţelele WiFi instalate pe aeronave, activate de obicei la altitudini de peste 3.000 de metri.

Noile reguli vor intra în vigoare înainte de finalul acestui an, după ce companiile de transport aerian vor stabili dacă avioanele din dotare pot tolera interferenţele, potrivit New York Times.

Agenţia guvernamentală, care abordează de obicei în mod conservator chestiuni de siguranţă în timpul zborului, a trecut neaşteptat de rapid la schimbarea reglementărilor privind electronicele personale, după ce o comisie specială şi-a dat avizul cu aproximativ o lună în urmă.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/sua-pasagerii-avioanelor-vor-putea-folosi-electronicele-la-decolare-si-aterizare-fara-apeluri-si-internet-11602223
11602223
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.