Sunt spitalele din România pregătite pentu o tragedie ca cea de la Colectiv? Fostul rector al OMF Iaşi: Secţia de Arşi de la Iaşi, o glumă. Lipseşte aparatura minimă pentru răniţii cu arsuri
Fostul rector al UMF Iaşi Dragoş Pieptu, chirurg plastician, consideră că dacă o tragedie precum cea de la Colectiv s-ar întâmpla la Iaşi spitalele nu ar putea face faţă pentru că nu au aparatură minimă, el menţionând că actuala secţie de arşi de la Spitalul "Sfântul Spiridon" i se pare "o glumă".
Dragoş Pieptu, care este fostul rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi, chirurg plastician la Institutul Regional de Oncologie, consideră că o tragedie precum cea de la Bucureşti din Clubul Colectiv se poate întâmpla oricând la Iaşi.
"O tragedie de acest fel la Iaşi este oricând posibilă. Oricât ar părea de cinic, ce s-a întâmplat la Bucureşti este un dezastru de mici proporţii, care mai curând ar putea avea loc în oraşe precum Iaşiul. Un accident cu 146 de pacienţi care trebuie disipaţi în spitalele din Bucureşti nu ar trebui să pună probleme extrem de grave raportat la numărul de spitale de urgenţă şi de secţii de chirurgie plastică din Capitală. Iaşiul nu este pregătit pentru aşa ceva", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Dragoş Pieptu.
El argumentează că, în eventualitatea unei astfel de tragedii, prima problemă ar fi la nivelul infrastructurii şi al dotărilor, învechite şi depăşite.
Medicul explică faptul că, într-un astfel de caz, pacienţii arşi ar putea fi transportaţi la trei spitale ieşene care au unităţi de chirurgie plastică cu medici specialişti. La Spitalul de Urgenţe "Sfântul Spiridon" există nouă astfel de medici, în timp ce la Spitalul de Copii "Sfânta Maria" este unul şi alţi doi sunt la Institutul Regional de Oncologie, eventual şi la alte spitale, prin deplasarea temporară a chirurgilor plasticieni.
În prezent, Iaşiul are două unităţi în regim de urgenţă pentru pacienţi arşi, adulţii fiind îngrijiţi la "Sfântul Spiridon", iar copiii la "Sfânta Maria", însă aceste unităţi sunt obligate să trimită la Bucureşti orice pacienţi cu arsură profundă care depăşeşte 20 la sută din suprafaţa corporală.
"Cel mai bun lucru pentru Iaşi în această situaţie rămâne aeroportul. Să nu credeţi că a fost o decizie arbitrară venită dictatorial. Este o măsură înţeleaptă care reflectă starea de fapt. Centrul de Arşi de la «Sfântul Spiridon» este o glumă: o sală de operaţie subdimensionată, cu ieşire pe hol şi geam spre restaurantul Bucătăria Românească, în care nu există un dermatom decent cu care să se recolteze grefele de piele şi în care aparatul cu care se expandează grefele de piele nu a intrat niciodată. Este standard de măcar 50 de ani, iar la «Spiridon» nu există", spune Dragoş Pieptu.
El susţine că este necesar ca lucrările de finalizare şi utilare a Clinicii de Chirurgie Plastică cu centru de arşi de la "Sfântul Spiridon" - care va avea şase paturi, bloc operator şi terapie intensivă la nivelul anului 2015 - să se încheie, pentru ca, în cazul unei astfel de tragedii, la Iaşi să poată fi tratate mai multe victime.
Conducerea Spitalului "Sfântul Spiridon" din Iaşi a precizat că lucrările la clinica respectivă - începute în urmă cu trei ani - nu s-au finalizat fiindcă banii au venit în tranşe de la minister, cu mai multe întârzieri, iar aceasta va putea fi funcţională cel mai devreme în toamna anului 2016.
Vineri seară, în clubul bucureştean Colectiv, 30 de persoane au murit, iar peste 180 au fost rănite, în urma unui incendiu declanşat de la artificii aprinse în faţa scenei unde avea loc un concert al trupei rock Goodbye Gravity. Un număr de 146 de răniţi au fost internaţi în 12 spitale din Capitală, mai mult de jumătate dintre aceştia fiind în stare gravă sau critică, iar prognosticul medicilor în cazul acestora fiind foarte rezervat.
Un număr de 137 de răniţi mai erau internaţi, duminică seară, în spitalele Capitalei, potrivit Ministerului Sănătăţii.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro