Takko: Hainele contrafăcute pierd teren în faţa mărcilor. Românii, mai atenţi la raportul calitate/preţ

Autor: Ana Maria Petcana Postat la 04 august 2014 129 afişări

Românii au început să acorde mai multă atenţie raportului calitate-preţ în ceea ce priveşte hainele, piaţa neagră pierzând încet, încet teren în faţa brandurilor cunoscute, spune Cosmin Ulmean, directorul general al reţelei Takko, care va deschide patru magazine noi până la sfârşitul anului.

"Se poate remarca o schimbare uşoară în bine când vine vorba de comportamentul românilor. Se vede că au început să acorde mai multă atenţie raportului calitate-preţ. Piaţa neagră încet, încet pierde teren, hainele contrafăcute nu îi mai atrag pe clienţi, aceştia orientându-se spre brandurile cunoscute", a declarat Ulmean pentru MEDIAFAX.

El precizează însă că piaţa românească rămâne în continuare sensibilă în privinţa costurilor. Potrivit unor declaraţii anterioare, suma medie pe care o alocă românii pentru acest segment este de doar 300 lei anual.

"Ţinând cont în permanenţă de nevoile clientului şi schimbările constante în comportamentul de cumpărare, avem grijă să updatăm imaginea de brand în mod constant. În viitor, poziţionarea de brand va fi construită şi mai puternic în jurul femeilor", a arătat Ulmean.

În ceea ce priveşte planurile de extindere, reţeaua Takko, care cuprinde în prezent 60 de magazine, va inaugura patru unităţi noi până la sfârşitul anului, mizând pe oraşele mici şi mijlocii.

"Sunt în continuare numeroase oportunităţi de dezvoltare în oraşele mici şi mijlocii, iar până la finalul anului vor fi deschise încă patru magazine Takko. (...) În acest an s-au efectuat şi trei relocări, este vorba de magazinele din Suceava, Buzău şi Vaslui, şi doar o închidere, în Constanţa", a arătat Ulmean.

De la începutul anului, Takko a bifat deschideri în Sfântu Gheorghe şi Petroşani, iar următoarea inaugurare este planificată pentru 4 septembrie în Bucureşti, în centrul comercial Vulcan Strip Mall.

Referitor la deschiderea de magazine în zonele centrale ale oraşelor, Ulmean a precizat că aceasta a fost adăugată în planul strategic de extindere al companiei.

"Magazinele Takko sunt în general localizate la periferia oraşului, în malluri sau centre comerciale. Pentru că vrem să fim acolo unde sunt clienţii noştri, centrele comerciale urbane, în locaţiile centrale din zonele urbane, au fost adăugate în planul strategic de extindere. Locaţiile spre care tindem au în jur de 400-550 metri pătraţi", a menţionat şeful Takko Fashion România.

Potrivit unor declaraţii anterioare, planul retailerului german pentru piaţa românească este să ajungă la o reţea a 100 de magazine.

Brandul Takko este prezent pe piaţa din România din 2007, când a deschis primul magazin la Arad. În acest moment, Takko are magazine în Bucureşti, Sighetu Marmaţiei, Satu Mare, Oradea, Cluj, Reghin, Târgu Mureş, Odorheiu Secuiesc, Arad, Alba Iulia, Mediaş, Timişoara, Deva, Reşita, Drobeta-Turnu Severin, Craiova, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Făgăraş, Braşov, Ploieşti, Câmpina, Giurgiu, Slobozia, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tecuci, Bacău, Vaslui, Piatra Neamţ, Roman, Iaşi, Suceava, Botoşani, Alexandria, Caransebeş, Medgidia, Sfântu Gheorghe şi Petroşani.

Cosmin Ulmean spune că în momentul de faţă Takko nu are în plan deschiderea unui magazin online.

Potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, Takko Fashion România a raportat pentru 2013 o cifră de afaceri de 125,25 milioane lei (28,3 milioane euro), în creştere cu 7,5% comparativ cu anul anterior, şi pierderi de 6 milioane lei (1,3 milioane euro), cu 38% mai mici faţă de 2012.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
TAKKO FASHION,
EXTINDERE,
haine,
marci,
magazine
/actualitate/takko-hainele-contrafacute-pierd-teren-in-fata-marcilor-romanii-mai-atenti-la-raportul-calitate-pret-13032202
13032202
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.