Tânărul care până la vârsta de 21 de ani a dezvoltat o reţea de 2.200 de hoteluri in India

Autor: Florin Casota Postat la 09 septembrie 2015 7905 afişări

Tânărul care până la vârsta de 21 de ani a dezvoltat o reţea de 2.200 de hoteluri in India

Într-o noapte, Ritesh Agarwal, pe atunci în vârstă de 18 ani, a rămas blocat în afara apartamentului său din Delhi, aşa că a fost nevoit să stea la un hotel. A întâmpinat mai multe probleme: prizele nu funcţionau, robinetul din baie curgea şi nu a reuşit să plătească cu cardul de credit, a mărturisit tânărul pentru BBC.

Acesta s-a simţit obligat să facă ceva în privinţa asta. Acum, la 21 de ani,  Agarwal este fondatorul Oyo Rooms, o reţea de 2.200 de hoteluri care operează în 100 de oraşe de-a lungul Indiei, cu venituri de 3,5 milioane de dolari şi are 1500 de angajaţi.

Compania ajută hotelurile no-name din ţară să-şi îmbunătăţească serviciile şi staff-ul, apoi hotelurile sunt  aduse sub sigla Oyo Rooms,  compania lui Agarwal încasând un procent din veniturile hotelurilor.

Oyo Rooms a trecut şi în domeniul digital, dezvoltând o aplicaţie care ajută oameni să-şi rezerve camere de hotel. Aplicaţia le poate indica drumul spre hotel, iar ajunsi acolo, oaspeţii hotelului pot folosi aplicaţia pentru a comanda "room service".

Ritesh Agarwal a câştigat un loc la un program sponsorizat de Peter Thiel, co-fondator PayPal. Programul oferă adolescenţilor posibilitatea de a-şi porni afacerea. Astfel compania a fost lansată în 2013 cu un buget de doar 900 de dolari pe lună şi avea un singur hotel în calitate de client. "Am fost manager, inginer, recepţioner, iar noaptea scriam cod pentru a dezvolta aplicaţia şi pentru a îmbunătăţi site-ul", îşi aduce aminte Agarwal.

A fost greu să atragă investitori la început, dar treptat lucrurile au început să meargă mai bine, iar recent a reuşit să obţină fonduri de 100 milioane de dolari de la compania japoneză Softbank. Pentru că a renunţat la scoală nu i-a fost uşor să crească afacerea. Lucruri normale, precum obţinerea unui împrumut la bancă sau angajarea staff-ului au fost mai dificile. 

Ambiţiile tânărului sunt mari. Nu vrea să se oprească aici şi plănuieşte să extindă compania şi în alte ţări. Vrea să creeze cea mai mare reţea de camere de hoteluri din lume.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/tanarul-care-pana-la-varsta-de-21-de-ani-a-dezvoltat-o-retea-de-2-200-de-hoteluri-in-india-14704601
14704601
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.