Craciun fericit!

Ţara în care poluarea a adus dezastrul: Cetăţenii nu mai ies din case pentru că aerul este prea periculos

Autor: Alex Ciutacu Postat la 18 ianuarie 2019 1954 afişări

Ţara în care poluarea a adus dezastrul: Cetăţenii nu mai ies din case pentru că aerul este prea periculos

Premierul Prayuth Chan-Ocha, le-a cerut cetăţenilor din capitala Thailandei, Bangkok, să stea în case deoarece nivelul de poluare din aer a atins nivele deosebit de periculoase în oraş, potrivit Bloomberg.

Indexul calităţii aerului, AQI, a urcat la nivelul de 182 în Bangkok – mult mai ridicat decât în faimoasele metropole ale poluării precum New Delhi, Beijing şi Jakarta – înainte de a scădea la 138, potrivit platformei AirVisual care monitorizează poluarea în toată lumea.

Orice nivel sub 50 este considerat sigur, în timp ce orice nivel peste 300 este considerat catastrofal.

Oamenii care locuiesc în zonele cu nivele ridicate de poluare în Bangkok ar trebui să evite activităţile „nenecesare” din afara casei sau să poarte măşti, potrivit presei locale.

A doua cea mai mare economie din sud-estul Asiei vine cu cel mai poluat aer din lume, situaţia fiind cauzată în mare parte de construcţii de emisiile vehiculelor, de fabrici şi de incendii.

Agenţiile guvernamentale au luat măsuri urgente precum controale aspre la siturile de construcţii şi inspecţii stricte ale vehiculelor care poluează, transmite Puttipong Punnakanta, purtătorul de cuvânt al guvernului.  

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
poluare,
case,
cetateni,
dezastru

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.