În uiltimul deceniu, taxele bancare s-au răspândit gradual în ţările emergente din Europa. Ungaria a deschis drumul în 2010, când noul guvern Fidesz al lui Viktor Orban, a implementat o taxă pe activele din sector. Slovacia a introdus o astfel de taxă doi ani mai târziu, urmată de Polonia în 2016, scrie Lucy Fitzgeorge-Parker, editor senior în cadrul Euromoney pentru economiile emergente.

Dacă aceste taxe sunt sau nu un răspuns justificat la greşelile din sector sau doar o justificare pentru încasările la buget, este o întrebare la care încearcă să răspundă atât economiştii cât şi jurnaliştii economici.

Însă un lucru este clar, în timp ce taxele pe active pun stăpânire pe sectorul bancar, cea mai inadecvată fundamental este cea introdusă în România la data de 1 ianuarie, potrivit Euromoney.

Lucy Fitzgeorge-Parker notează că noua taxă s-a născut din „minţile Partidului Social Democrat (PSD), partid care a arătat un entuziasm în creştere pentru mişcările populiste”, încă de când a câştigat alegerile parlamentare la sfârşitul anului 2016.

La anunţarea acestei taxe în data de 18 decembrie, ca parte a unui pachet fiscal mai amplu care introduce taxe şi pentru companiile din energie şi din telecom, ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici a numit-o „taxa pe lăcomie”.

Teodorovici a susţinut atunci că băncile fac un profit mult prea ridicat şi menţin ratele dobânzilor la un nivel ridicat în mod intenţional.

Pentru a contracara ceea ce susţine el că dovedeşte lăcomia băncilor, acestea urmează a fi taxate în funcţie de nivelul ROBOR – dobânda de pe piaţa interbancară locală.

„Această retorică împotriva băncilor nu este ceva nou pentru PSD. Liderii partidului au lovit în bănci cu regularitate în ultimii doi ani”, scrie Euromoney.

Ea explică modul în care creşterea ROBOR-ului este legată de creşterea inflaţiei – care a crescut datorită politicii de cheltuieli a guvernului PSD.

Teodorovici a motivat „lăcomia” băncilor citând un raport al Autorităţii Bancare Europene care arată că băncile din România au avut un randament al profitului de 21% în prima jumătate a anului trecut, de trei ori peste media din UE.

Euromoney notează că aceste cifre sunt neadevărate. Pentru început, cifra citată se aplică doar pentru primele trei bănci din sector, media pe ţară fiind de 15,7%.

Mai important, perioada luată în calcul a reprezentat una ieşită din comun, irepetabilă, în ontextul în care băncile din România au ieşit în sfârşit din restructurările de după criză şi au reuşit să îşi reducă masiv nivelul provizioanelor.

Între 2009 şi 2014 sectorul s-a chinuit să rămână pe linia de plutire, profiturile nefiind nici măcar în vizorul multor jucători din industrie.

În 2015, randamentul la capital a început să îşi revină, însă băncile locale au anunţat că ţintesc un nivel de 12-13% drept obiectiv pe termen lung.

Grupul austriac Erste a plătit 3,75 miliarde euro pentru BCR în 2005, liderul pieţei în topul după active, pentru ca mai apoi să încerce timp de un deceniu să gestioneze pierderile masive generate de deteriorare portofoliului achiziţionat, încât mare parte din creditele nesustenabile acordate companiilor erau către sectorul public.

„Taxa bancară nu este doar nedreaptă, însă dovedeşte perspective foarte limitate, până în pragul stupidităţii. În ultimii ani, România a devenit o piaţă importantă pentru grupurile bancare regionale din Europa emergentă, datorită unui grad redus de incluziune financiară, combinat cu o creştere economică puternică. Dacă aceşti investitori vor fi fericiţi să aloce capital urgent către o ţară a cărei lideri nu au niciun interes aparent în susţinerea sectorului financiar, sau în a înţelege rolul acestuia în dezvoltarea economică, reprezintă o altă problemă”, scrie Lucy Fitzgeorge-Parker.