Televiziunea publică transmite sâmbăta în prime-time liga a doua

Autor: Alexandru Enciu Postat la 04 septembrie 2013 37 afişări

Mai sunt doar câteva zile până la începerea noului sezon din liga secundă, iar haosul nu domneşte doar la cluburi şi la componenţa seriilor, ci şi în ce priveşte drepturile TV. FRF a lăsat cluburile să-şi vândă individual drepturile, dar deocamdată puţine contracte sunt semnate.

Televiziunea publică transmite sâmbăta în prime-time liga a doua

Mai sunt doar câteva zile până la începerea noului sezon din liga secundă, iar haosul nu domneşte doar la cluburi şi la componenţa seriilor, ci şi în ce priveşte drepturile TV. FRF a lăsat cluburile să-şi vândă individual drepturile, dar deocamdată puţine contracte sunt semnate.

Postul public e cel mai activ până acum.

„Singura echipă cu care am semnat până acum este CS U Craiova, dar mai avem 4-5 echipe în negocieri. Sumele care s-au vehiculat, de 80-90.000 de euro, sunt lipsite de fundament“, spune Emil Hossu-Longin, director interimar sport la TVR.

Citiţi mai multe pe prosport.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cluburi,
drepturi,
tv
/actualitate/televiziunea-publica-transmite-sambata-in-prime-time-liga-a-doua-11291874
11291874
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.