Tensiuni între China şi Japonia după ce demnitari niponi au vizitat controversatul sanctuar Yasukuni
Nave ale Pazei de Coastă chineze au pătruns în zone disputate din Marea Chinei de Est, după ce premierul nipon, Shinzo Abe, a trimis ofrande rituale la Sanctuarul Yasukuni, iar trei miniştri japonezi au vizitat controversatul monument shintoist, condamnat de Beijing şi de Seul.
Premierul Japoniei, Shinzo Abe, a trimis vineri ofrande la templul shintoist, iar trei miniştri japonezi au vizitat sanctuarul situat în centrul oraşului Tokyo, considerat de China şi Coreea de Sud un simbol al crimelor de război comise de Japonia.
Ca reacţie, trei nave chineze au pătruns, potrivit postului australian ABC, într-un perimetru disputat din Marea Chinei de Est, în apropierea Arhipelagului Senkaku, aflat sub controlul Japoniei dar revendicat de China.
Sanctuarul shintoist Yasukuni îi omagiază pe cei aproximativ 2,5 milioane de militari care au murit în războaiele Japoniei. Printre aceştia se numără 14 criminali de război condamnaţi după 1945 de către Aliaţi, inclusiv generalul Hideki Tojo, premier al Japoniei în timpul atacului de la Pearl Harbor, efectuat împotriva Statelor Unite pe 7 decembrie 1941. Sanctuarul este condamnat de China şi de Coreea de Sud, ţări ale căror relaţii cu Japonia sunt în continuare marcate de atrocităţile comise de trupele imperiale nipone în timpul colonizării Peninsulei Coreea (1910-1945) şi al ocupării parţiale a Chinei (1931-1945).
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro