Teodorovici: Nu e niciun argument logic pentru returnarea Codului Fiscal la Parlament, doar politic. Măsurile vor intra în economie înainte de 1 ianuarie 2016
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat vineri că nu a găsit niciun argument logic şi economic, ci doar politic, pentru preşedintele Klaus Iohannis de a trimite înapoi în Parlament Codul Fiscal şi a apreciat că nu a fost profesional să nu existe o discuţie înainte de luarea deciziei.
"Nu e niciun argument logic şi economic de a returna Codul Fiscal, decât politic. Am tot analizat şi nu există. Am trimis preşedintelui toate datele de care avea nevoie pentru a avea o imagine clară", a afirmat Teodorovici într-o declaraţie susţinută la Guvern.
El precizat că l-a întrebat şi vineri dimineaţă, la Cotroceni, pe Iohannis dacă se doreşte o discuţie pe Codul Fiscal, însă nu a primit un răspuns pozitiv.
"Am rugat şi astăzi, când am fost la ceremonia de învestire a ministrului Transporturilor, dacă se doreşte o discuţie pe Codul Fiscal, nu s-a întâmplat. Mi se pare şi neprofesional să nu existe o discuţie înainte de această decizie cu reprezentanţii Guvernului şi ai Parlamentului", a mai spus Teodorovici.
Teodorovici: Măsurile din Codul Fiscal vor intra în economie înainte de 1 ianuarie 2016
Guvernul vrea ca măsurile din Codul Fiscal, trimis înapoi în Parlament vineri de preşedintele Iohannis, să fie aplicate în economie înainte de 1 ianuarie 2016, având ca variante ordonanţe de Guvern sau sesiunea extraordinară a Parlamentului, scenariile urmând să apară după rectificarea bugetară.
"Îi asigur pe toţi cei care îşi doresc acest Cod Fiscal, ca astfel de măsuri să fie aduse în economie, că acest lucru se va întâmpla în acest an, poate chiar mai devreme decât data la care iniţial acest Cod Fiscal o indica. Cu siguranţă, toate măsurile din Codul Fiscal care au fost retrimise astăzi Parlamentului se vor regăsi în economie, uzând de cel puţin cele două instrumente pe care le avem la îndemână, fie aprobare în cadrul Guvernului, fie printr-o sesiune extraordinară la nivelul Parlamentului în timpul acestei veri", a declarat vineri ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, la Palatul Victoria.
El a arătat că Guvernul va lua în calcul toate instrumentele legale astfel încât măsurile din Codul Fiscal să "se şi întâmple", chiar mai repede decât iniţial prognozat în Codul Fiscal, respectiv 1 ianuarie 2016.
Ministrul a spus că rămâne de văzut care este cea mai rapidă cale de implementare a măsurilor, precizând că nu ştie deocamdată când ar putea fi convocată sesiunea extraordinară a Parlamentului.
Din calculele care vor reieşi la rectificarea bugetară de pe 28 iulie, Guvernul va putea vedea dacă şi de când va putea aplica măsurile de relaxare fiscală prevăzute în Codul Fiscal, în special reducerea TVA de la 25% la 19%.
"Vom face calculele la rectificare şi vom vedea dacă vom putea aplica şi, dacă da, de când astfel de măsuri. Vom face atunci toate scenariile posibile", a spus Teodorovici.
Întrebat dacă prin ordonanţă de urgenţă se va aplica doar reducerea TVA sau toate măsurile din Cod, ministrul a afirmat că "modul cum se va întâmpla acest lucru va fi o surpriză plăcută pentru cei care aşteaptă Codul Fiscal cu adevărat şi una neplăcută pentru cei care gândesc altfel decât ar fi trebuit s-o facă pentru interesul ţării.
"Văd foarte multă temere, atitudine negativistă la persoanele care sunt în poziţii cheie. Nu ai voie cand eşti la acest nivel să gândeşti negativist, trebuie să fii optimist. (...) Preşedintele nu este optimist, se pare, după decizia de astăzi (vineri - n.r.). Este obligat în astfel de poziţii să aibă o abordare fermă, pozitivă", a adăugat ministrul.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro