Tineri manageri de top 2018: Andreea Baciu, director resurse umane, Porsche Inter Auto România

Autor: Andra Stroe Postat la 31 iulie 2018 474 afişări

Tineri manageri de top 2018: Andreea Baciu, director resurse umane, Porsche Inter Auto România

Andreea Baciu este director de resurse umane în cadrul Porsche Inter Auto România, fiind responsabilă de susţinerea strategiei companiei prin proiecte sustenabile de resurse umane, precum structura optimală de personal, politica salarială, coordonarea proceselor de recrutare şi retenţie şi performance management.

De asemenea, ea supervizează toate activităţile ce ţin de comunicare internă şi cultură organizaţională; în prezent, departamentul include patru persoane. „În 2017, am reuşit să acoperim întreg necesarul de personal specializat, mai ales în zona de service - în ciuda provocărilor pe care le presupune lipsa de resurse umane calificate în domeniu - precum şi să creştem retenţia celor mai buni profesionişti din celelalte departamente ale companiei”, remarcă Andreea Baciu, care are 13 ani de carieră în cadrul Porsche Inter Auto România. 

Ea spune că s-a format ca profesionist în aceeaşi companie în care a intrat printr-un program de internship, încă din anii facultăţii. „Astfel, în peste un deceniu în care am făcut parte din diferite departamente ale PIA România, am ajuns să cunosc organizaţia sub toate aspectele sale – un mare avantaj pentru funcţia pe care o deţin în prezent.” Andreea Baciu spune că reuşita cea mai mare a carierei sale este faptul că a reuşit să îşi păstreze verticalitatea şi să îşi asculte mereu instinctele, deşi domeniul resurselor umane este în continuă schimbare.


33 de ani  

director resurse umane  

Porsche Inter Auto România

Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.