Tineri manageri de top 2018: Christian Rodseth, managing director Janssen
Christian Rodseth este absolvent al Universităţii din Pretoria (Africa de Sud) şi deţine o diplomă internaţională de master pentru programe în administrarea afacerilor. Aflat la conducerea filialei locale a Johnson & Johnson din aprilie 2016, el coordonează o echipă formată din 130 de persoane. „Johnson & Johnson România are peste 170 de angajaţi direcţi şi contractori pentru cele trei divizii active pe piaţa locală: medicamente inovatoare (Janssen), medicamente fără prescripţie (OTC-uri), produse pentru consumatori şi dispozitive medicale”, explică Rodseth.
Una dintre priorităţile sale, spune el, este să dezvolte strategia companiei şi să se asigure că toate echipele o înţeleg şi o urmează; „o parte importantă din acest proces este implicarea mea în dezvoltarea oamenilor pentru a-şi atinge obiectivele profesionale”. El a ales industria farmaceutică în 2003, gândindu-se că poate face mai mult pentru pacienţi, „dincolo de specializarea dobândită în cadrul universităţii”. Ulterior, în poziţii de management, a avut ocazia să dezvolte abordări inovatoare pentru echipele sale şi pacienţii pentru care lucrează. „În ultimii doisprezece ani alături de Janssen m-am ocupat de diferite sectoare ale businessului, precum vânzări şi marketing, economia în domeniul sănătăţii şi management general, aplicate în diverse regiuni geografice”, notează Rodseth.
Cel mai dificil moment al carierei sale a avut loc pe vremea când avea 34 de ani, odată cu preluarea unei poziţii de conducere în cadrul uneia dintre organizaţiile Janssen. „Acest nou capitol a însemnat o onoare deosebită şi o oportunitate în cariera mea şi, în acelaşi timp, am simţit o mare provocare, uneori intimidantă. Mă aflam în poziţia în care trebuia să conduc persoane care aveau şi cu douăzeci de ani mai mult decât mine şi care chiar îmi fuseseră manageri. Am avut de făcut o alegere personală: fie să mă las intimidat de experienţa mai mare pe care o aveau ceilalţi, fie să privesc acest context ca pe o ocazie să învăţ de la cei pe care îi conduc şi cu care lucrez”, povesteşte Rodseth.
39 de ani
managing director Janssen, administrator
Johnson & Johnson Romania
Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro