Ţiriac spune că dacă ar fi ministrul Sportului s-ar urca pe masă la Guvern şi ar cere 1 la sută din PIB
Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ion Ţiriac, a declarat marţi la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că dacă ar fi ministrul Sportului s-ar urca cu picioarele pe masă în şedinţa de Guvern şi ar cere 1 la sută din PIB pentru sport.
Ion Ţiriac a spus că în era comunistă era mai bine cu sportul şi învăţământul, chiar dacă erau celelalte restricţii îngrozitoare.
„Eu nu vreau să ajungă tenisul ce a ajuns gimnastica, tenisul românesc are are o istorie lungă din tot, în 1892, Nicolae Mişu, un român a câştigat Monte Carlo. În 1929 România a fost una dintre primele ţări care a aderat la Federaţia Internaţională de Tenis. Avem un trecut în tenis, pe lîngă epoca Năstase – Ţiriac, Ruzici, Simionescu, Pavel până la Halep. Problema este extraordinar de gravă, pentru că nu le pasă, nimănui nu-i pasă unde ajunge sportul. (...) Sunt doi calificaţi din greşeală la Tokyo iar după mi-e teamă că ne ducem în neant dacă nu se fac niştre centre federale în care sute de copii să facă sport. (...) Nimănui nu îi pasă, în era comunistă era mai bine cu sportul şi învăţământul, chiar dacă erau celelalte restricţii îngrozitoare. Era sportul la sate, Spartachiade, azi nu mai există nimic”, a spus Ţiriac.
Acesta a reclamat faptul că bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului este de numai 0,048% din PIB, menţionând că România are talent „dar numai cu excepţii nu poţi să trăieşti”.
„Toată lumea plânge dar îşi dă cineva seama, dacă nu sunt toţi handicapaţi, ce se întâmplă cu tineretul? Sportul este o treabă care te lipseşte de medicamente, e pentru sănătate. Dar cu cine se poate vorbi, unde se poate vorbi? Gândiţi-vă ce se întâmplă după Halep, intrăm în Sahara exact cum am intrat cu celelalte sporturi”, a spus Ţiriac.
Preşedintele Federaţiei Române de Tenis consideră că centrele federale de tenis ar trebui să fie la Cluj, Timişoara şi Iaşi, care să fie o pepinieră.
„Tu trebuie să semeni ca să poţi să culegi, noi nu am semănat nimic de 30 de ani. (...) Suntem normali la cap? (...) Pentru mine, Viktor Orban este un erou pentru că a zis că sportul este prioritatea numărul unu în Ungaria. (...) Dacă mâine dimineaţă eu aş fi ministrul Sportului în prima şedinţă de Guvern m-aş urca pe masă şi le-aş spune dacă nu le e ruşine cu 0,048% şi nu m-aş da jos de pe masă până nu aş obţine 1 %, dacă nu să-şi facă ei treaba. Cu ăştia suntem, cu ăştia defilăm”, a mai spus Ion Ţiriac.
Ion Ţiriac a participat, marţi, la Cluj-Napoca, alături de Simona Halep şi Ilie Năstase la un eveniment organizat de Federaţia Română de Tenis şi Winners Sports Club „Întâlneşte-ţi campionii”, în cadrul căruia cei trei au schimbat mingi de tenis cu aproape 200 de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 7 ani.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro