Top 10 cele mai frumoase fotografii din Europa postate pe Instagram
Cu o istorie bogată şi peisaje de vis, oraşele bătranului continent impresionează de fiecare dată turiştii. Business Insider a alcătuit un top (subiectiv) al celor mai frumoase fotografii din Europa postate pe Instagram.
Cu peste 300 de milioane de utilizatori, Instagram a devenit platforma preferată a globetrotter-ilor din toată lumea. Ultimele statistici furnizate de reprezentanţii Instagram arată că reţeaua de socializare foto a crescut cu 50% în mai puţin de un an. Conform aceloraşi rapoarte, 70 de milioane de fotografii sunt publicate în fiecare zi, iar numărul acestora e în creştere.
În contextul popularităţii în creştere a Instagram, Business Insider a alcătuit un top al celor mai frumoase peisaje din Europa publicate de utilizatori. Germania, Danemarca sau Italia sunt doar cateva dintre ţările care i-au impresionat pe redactorii cunoscutului site.
Castelul Neuschwanstein, Germania
Acest castel impresionant a fost construit în 1869 pentru regele Ludwig al II-lea. Scrierile istorice consemnează că acesta şi-a petrecut doar 11 nopţi acolo.
Lacul Bled, Slovenia
Lacul Blend e deseori indexat de către ghidurile turistice drept unul dintre cele mai frumoase lacuri din Europa. E vizitat anual de cateva sute de mii de turişti.
Copenhaga, Danemarca
Copenhaga apare deseori în topurile oraşelor care au cei mai fericiţi locuitori. Potrivit Business Insider, frumuseţea peisajelor din această ţară ar putea fi una dintre explicaţiile stării de spirit a danezilor.
Riomaggiore, Italia
Această porţiune din Riomaggiore face parte din patrimoniul UNESCO şi a apărut iniţial din necesitate. Mai precis, pentru ca localnicii să poată cultiva viţă de vie fără a mai trăi permanent cu teama că vor fi atacţi de piraţi.
Plaja Ksamil, Albania
Business Inisder notează că plaja Ksamil e una dintre cele mai frumoase din Europa, dar şi una dintre cele mai necunoscute.
Giverny, Franţa
Giverny a fost unul dintre locurile preferate ale lui Monet. Pictorul obişnuia să meargă aici pentru a se odihni şi, uneori, pentru a picta.
Berat, Albania
Berat face parte din patriomoniul UNESCO şi e cunoscut drept "oraşul ferestrelor".
St. Petersburg, Rusia
Potrivit Business Insider, vechile clădiri sunt piesele de rezistenţă ale oraşului fondat de ţarul Petru cel Mare, în 1703.
Beynac-et-Cazenac, Franţa
Acest oraşel încantător e situat în sud-vestul Franţei şi a fost catalogat drept unul dintre "Les plus beaux villages de France" (cele mai frumoase oraşe ale Franţei, n.r.)
Preikestolen, Norvegia
Cu o înălţime de 604 metri, locul din fotografie e unul dintre locurile preferate ale turiştilor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro