Tragedia din Statele Unite în care au murit 300 de copii l-a înduplecat şi pe Hitler, care a trimis o scrisoare de condoleanţe

Postat la 20 noiembrie 2015 601 afişări

Tragedia din Statele Unite în care au murit 300 de copii l-a înduplecat şi pe Hitler, care a trimis o scrisoare de condoleanţe

În 1937, în New London, Texas a avut loc una dintre cele mai mari tragedii din sistemul şcolar din Statele Unite. O scurgere de gaze din subsolul unei şcoli a provocat o explozie uriaşă în care au murit aproape 300 de copii şi cadre didactice şi peste 180 de oameni au fost răniţi, informează Texas Monthly.

Ca o ironiei a sorţii mesajul zilei scris pe tablă era următorul: "Petrolul şi gazele naturale sunt cele mai importante resurse naturale ale Texasului de Est. Fără aceste două resurse şcoala aceasta nu ar fi existat".

Tragedia a circulat şi a ajuns şi la Adolf Hitler, care a trimis o scrisoare de condoleanţe. Familiile victimelor au fost revoltate şi au dat în judecată şcoala pentru că a pus vieţile copiilor în pericol. Niciun oficial nu a fost tras la răspundere şi nicio amendă a fost aplicată.

Însă, două luni mai târziu, a fost introdusă legea prin care gazului i-a fost adăugat un miros specific pentru a putea fi identificată o scurgere de gaze.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/tragedia-din-statele-unite-in-care-au-murit-300-de-copii-l-a-induplecat-si-pe-hitler-care-a-trimis-o-scrisoare-de-condoleante-14893808
14893808
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.