TRAGEDIE în China. O clădire cu două etaje s-a prăbuşit: Cel puţin 17 morţi şi 23 de răniţi - VIDEO

Autor: Ioana Bojan Postat la 31 octombrie 2015 51 afişări

O clădire cu două etaje s-a prăbuşit vineri după-amiază în provincia Henan, din centrul Chinei, provocând moartea a 17 muncitori în construcţii şi rănirea altor 23, relatează presa oficială chineză, citată de BBC News Online.

Echipele de intervenţie au căutat victime toată noaptea de vineri spre sâmbătă, printre dărâmăturile clădirii din localitatea Beiwudu, situată în comitatul Wuyang.

Nouă dintre cei 23 de răniţi, care primesc îngrijiri medicale la un spital din oraşul Luohe, sunt în stare gravă, au declarat oficiali chinezi.

Potrivit oficialilor, accidentul a avut loc în timp ce se efectuau lucrări de renovare la fundaţia clădirii, care fusese construită în anii '90.

Guvernul local din comitatul Wuyang a încheiat operaţiunile de căutare, iar autorităţile au demarat o investigaţie pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului, care alimentează îngrijorările privind regulile de siguranţă în construcţii.

În mai, s-au descoperit nereguli în ceea ce priveşte materialele folosite la construcţia unei creşe din provincia Henan, care a fost distrusă într-un incendiu în care au murit 38 de persoane.

Un supravieţuitor al accidentului de vineri a declarat pentru televiziunea publică CCTV că mulţi muncitori erau din oraşul Nanyang, situat în sud-vestul provinciei Henan. Un bărbat, Feng Guoqing, a precizat că mulţi dintre colegii săi erau fermieri care lucrau acum în construcţii, dar fără a primi instructaj adecvat.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CHINA,
ACCIDENT,
VICTIME,
cladiri,
prabusire
/actualitate/tragedie-in-china-o-cladire-cu-doua-etaje-s-a-prabusit-cel-putin-17-morti-si-23-de-raniti-video-14869150
14869150
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.