Tranzacţie gigant de aproape 7 miliarde de dolari pe piaţa chipurilor după un pas îndrăzneţ al companiei Nvidia

Autor: Alex Ciutacu Postat la 11 martie 2019 220 afişări

Tranzacţie gigant de aproape 7 miliarde de dolari pe piaţa chipurilor după un pas îndrăzneţ al companiei Nvidia

Compania Nvidia a ajuns la un acord de achiziţie cu producătorul de chipuri Mellanox Technologie, într-o tranzacţie de 6,9 miliarde dolari care va oferi expertiza necesară pentru piaţa de componente pentru centre de date, potrivit Bloomberg.

Oferta de 125 dolari per acţiune, în cash, este cu 14% peste preţul la care a închis Mellanox şedinţa de vineri, de 109,3 dolari per acţiune.

Cu toate acestea, investitorii nu sunt siguri că această tranzacţie va ajunge până la semnarea efectivă, încât acţiunile companiei nu au crescut după ce tranzacţia a fost anunţată.

Aceasta ar fi cea mai mare achiziţie din istoria companiei Nvidia şi este prevăzută în planul de dezvoltare al CEO-ului Jensen Huang, drept una dintre cele mai de succes iniţiative.

Fondatorul companiei derulează în acest moment un plan de trei ani în cadrul căruia încearcă să convingă piaţa centrelor de date că chipurile grafice de la Nvidia sunt cea mai bună soluţie pentru procesarea fluxurilor din ce în ce mai mari de date de care are nevoie inteligenţa artificială.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
companie,
tranzactie,
piata,
miliarde,
gigant

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.