Ucraina are nevoie de împrumuturi suplimentare pentru repornirea economiei

Autor: Luiza Chiroiu Postat la 17 martie 2015 52 afişări

Ucraina are nevoie de fonduri suplimentare faţă de cele obţinute deja de la FMI pentru a asigura creşterea economică a ţării, a declarat ministrul ucrainean de Finanţe, Natalie Jaresko, la o săptămână după ce Fondul a aprobat un pachet de bailout de 17,5 miliarde dolari pentru guvernul de la Kiev.

"Pachetul pe care îl avem în acest moment va duce la stabilizarea sistemului financiar bancar, dar nu este suficient pentru a reporni şi susţine creşterea economică. Caut mai mult sprijin", a declarat Jaresko într-un interviu pentru The Wall Street Journal.

Săptămâna trecută, vineri, Ucraina a primit 5 miliarde de dolari de la Fondul Internaţional Monetar, reprezentând prima tranşă din împrumutul de 17,5 miliarde de dolari aprobat miercuri.

Ajutorul face parte dintr-un program mai amplu, în valoare de 40 de miliarde de dolari, care ar trebui să includă sprijin din partea Statelor Unite şi Uniunii Europene, precum şi economii de 15 miliarde de dolari rezultate din negocierile cu deţinătorii de obligaţiuni ale statului ucrainean.

Jaresko se întâlnesşte în această săptămână cu oficiali ai autorităţilor americane pentru a-i convinge că susţinerea Ucrainei va produce beneficii în plan geopolitic.

"Dacă, din diverse motive, unul dintre partnerii noştri nu este dispus să vină alături de noi sau nu este capabil să vină alături de noi cu sprijin pentru apărarea militară, atunci oferiţi-ne ajutor financiar", a declarat ministrul ucrainean de finanţe.

Oficiali FMI au atras atenţia asupra "riscurilor excepţionale" presupuse de acordarea unui pachet de ajutor financiar Ucrainei, în condiţiile în care guvernele anterioare au renunţat de două ori la sprijinul primit din partea Fondului.

De asemenea, programul de bailout este condiţionat de un set de reforme pe care guvernul de la Kiev trebuie să le adopte, precum şi de menţinerea acordului de pace dintre armata ucraineană şi rebelii proruşi din estul Ucrainei.

În aceste condiţii, mai mulţi analişti au apreciat că faptul că FMI a acceptat să ofere un împrumut Ucrainei reprezintă o decizie politică a Occidentului, pentru a proteja ţările din estul Europei în faţa unei potenţiale agresiuni a Rusiei.

Economia Ucrainei va scădea în acest an cu 5,5%, după o contracţie de 6,9% anul trecut, potrivit estimărilor oficiale.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
UCRAINA,
FMI,
/actualitate/ucraina-are-nevoie-de-imprumuturi-suplimentare-pentru-repornirea-economiei-14000528
14000528
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.