Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor militar de anvergură în urma ”INVAZIEI RUSE”. Poroşenko şi-a anulat vizita în Turcia

Autor: Ioana Bojan Postat la 28 august 2014 57 afişări

Ucraina a afirmat joi că "trupe ruse" au preluat controlul asupra oraşului frontalier strategic Novoazovsk, situat la 100 de kilometri sud de bastionul rebel Doneţk, unde au avut loc confruntări violente în ultimele zile. Ucraina a cerut Uniunii Europene *să îi acorde un "ajutor militar de anvergură" în urma unei "invazii ruse nedisimulate"*, conform ambasadorului ucrainean la UE, Konstiantin Eliseiev. Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a declarat joi, într-un mesaj televizat, că şi-a anulat vizita în Turcia din cauza "intruziunii trupelor ruse" în Ucraina, unde situaţia se "deteriorează rapid".

"Facem apel la o sesiune extraordinară a Consiliului European, la 30 august, pe tema Ucrainei (...). Ajunge cu conivenţa şi calmarea agresorului. Solidaritatea trebuie să se materializeze prin sancţiuni semnificative şi un ajutor militar şi tehnic de anvergură", a declarat Eliseiev, potrivit paginii de Facebook a ambasadei ucrainene la UE.

14:02 - UE este "extrem de preocupată" de informaţiile privind intrarea trupelor ruse în Ucraina

"Suntem extrem de preocupaţi de ultimele evoluţii, în special de informaţiile din teren", a declarat într-o conferinţă de presă Maja Kocijancic, purtătoarea de cuvânt a serviciului diplomatic al UE, în condiţiile în care Kievul a afirmat că "trupe ruse" au preluat controlul asupra oraşului frontalier strategic Novoazovsk.

"Reafirmăm necesitatea urgentă a unei soluţii politice la această criză", a precizat ea, dând asigurări că UE urmăreşte "îndeaproape ceea ce se întâmplă pe teren".

Purtătoarea de cuvânt a amintit că şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, a avut marţi, la Minsk, o serie de întâlniri, în special cu preşedintele rus, Vladimir Putin.

13:00 - Kievul afirmă că "trupe ruse" au cucerit un oraş strategic de la frontieră

"Ieri, soldaţii ruşi au preluat controlul asupra oraşului Novoazovsk", situat pe litoralul Mării Azov, cu 11.000 de locuitori, a anunţat Consiliul ucrainean de securitate şi apărare pe Twitter, adăugând că mai multe alte sate din proximitate au fost de asemenea cucerite.

Ucraina a acuzat în repetate rânduri trupele ruse că acţionează pe teritoriul său pentru a-i susţine pe separatiştii proruşi în faţa forţelor ucrainene. Moscova a respins întotdeauna aceste acuzaţii, însă NATO şi Polonia susţin că au dovezi în acest sens.

Aceste acuzaţii au fost relansate săptămâna aceasta, după ce Serviciul ucrainean de Securitate (SBU) a anunţat arestarea a zece paraşutişti ruşi pe teritoriul ucrainean, la aproximativ 20 de kilometri de frontiera rusească.

O sursă de la Ministerul rus al Apărării a dat asigurări, pentru agenţii ruseşti de presă, că aceste trupe au trecut frontiera "în mod accidental".

Preşedintele ucrainean îşi anulează vizita în Turcia din cauza "intruziunii trupelor ruse"

"Am luat decizia de a anula vizita de lucru în Turcia în faţa deteriorării rapide a situaţiei în regiunea Doneţk, în special la Amvrosiivka şi Starobeşeve, din cauza intruziunii trupelor ruse", a anunţat preşedintele.

El a adăugat că a convocat o reuniune de urgenţă a Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare, pentru a elabora un plan de acţiune.

"Preşedintele trebuie să rămână astăzi în Ucraina", a subliniat el.

Poroşenko ar fi trebuit să asiste joi, în Turcia, la învestitura preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, ocazie cu care urma să aibă şapte întâlniri bilaterale.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
UCRAINA,
RUSIA,
CONFLICT
/actualitate/ucraina-cere-uniunii-europene-un-ajutor-militar-de-anvergura-in-urma-invaziei-ruse-porosenko-si-a-anulat-vizita-in-turcia-13160982
13160982
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.