UE încearcă din nou să ajungă la un acord privind embargoul petrolier impus Rusiei

Autor: Cosmin Pirv Postat la 30 mai 2022 30 afişări

UE încearcă din nou să ajungă la un acord privind embargoul petrolier impus Rusiei

Uniunea Europeană nu a reuşit duminică să ajungă la un acord privind embargoul asupra petrolului rusesc, dar diplomaţii vor încerca să facă progrese înainte de summitul de luni şi marţi, potrivit Reuters.

Un diplomat UE de rang înalt a declarat că există „încă prea multe detalii de rezolvat” pentru a spera la un acord înainte ca liderii Uniunii Europene să se reunească luni după-amiază la Bruxelles.

Sancţiunile propuse pentru importurile de petrol fac parte din cel de-al şaselea pachet de sancţiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei din cauza invaziei acesteia în Ucraina.

Pachetul include eliminarea celei mai mari bănci ruseşti, Sberbank, din sistemul de mesagerie SWIFT, interzicerea televiziunilor ruseşti în UE şi adăugarea mai multor nume pe o listă de persoane ale căror active sunt îngheţate şi care nu pot intra în UE.

Întregul pachet a fost blocat de Ungaria, anunţă Reuters, care afirmă că un embargo asupra petrolului ar fi o lovitură grea pentru economia sa, deoarece nu poate obţine cu uşurinţă petrol din altă parte. Slovacia şi Republica Cehă şi-au exprimat îngrijorări similare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ue,
embargo,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.