Un nou tip de mall ia cu ASALT România şi va depăşi mall-urile clasice. Ce este acela un strip-mall?
Piaţa spaţiilor comerciale va continua să crească în acest an, circa 180.000 mp de spaţii de retail urmând să fie livraţi în România, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară Colliers International. Cea mai mare parte a acestui stoc o reprezintă proiectele de tip strip mall, care vor fi livrate în oraşele secundare şi terţiare. Un astfel de exemplu fiind Prima Shops Oradea, ce va fi inaugurat pe 6 aprilie.
„În următorii cinci ani, ne aşteptăm ca numărul strip mallurilor livrate anual să depăşească numărul centrelor comerciale de tip mall. Spre exemplu, anul acesta vor fi livrate cel puţin şase strip malluri în oraşe precum Bistriţa Năsăud, Dorohoi, Mioveni, Oradea, Paşcani şi Târgovişte. Primul proiect de acest fel care îşi va deschide porţile, pe 6 aprilie, este Prima Shops Oradea, dezvoltat de Oasis Retail & Development Consulting, şi pentru a cărui închiriere Colliers a fost desemnat agent exclusiv”, a declarat Daniela Popescu, Associate Director în cadrul departamentului de retail al Colliers International.
Un strip mall este un spaţiu comercial localizat în aer liber, unde magazinele sunt aranjate în linie, cu un trotuar în faţă.
În prima fază a acestui strip mall vor fi prezenţi chiriaşi precum CCC, Takko, Pepco, Deichmann, Noriel, Flanco şi Intersport, iar până la finalul anului, când va fi inaugurată şi a doua fază, se vor alătura o serie de alte concepte de fashion şi nu numai. în total, cele două faze ale Prima Shops Oradea vor cumula o suprafaţă de 10.000 mp.
La nivel naţional, stocul de spaţii de retail va creşte cu aproximativ 180.000 mp anul acesta, potrivit celui mai recent raport local al Colliers International. Estimăm că acest stoc va fi relativ uşor absorbit, având în vedere creşterea consumului privat (vânzări cu amănuntul) din ultimul an.
La nivel european, aşteptările indică o creştere a consumului privat de 2,2% pentru anul 2017, ceea ce înseamnă veşti bune pentru retaileri, arată raportul global EMEA Retail Market Snapshot. Anul trecut, puterea de cumpărare a crescut ca urmare a măririi salariilor şi a nivelului de ocupare a forţei de muncă, ceea ce a dus la sporirea vânzărilor în zona de retail faţă de 2015 în Uniunea Eropeană şi zona euro, cu 2,8%, respectiv 1,8%. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Luxemburg (14%) şi România (13,3%), acestea fiind urmate de Lituania (6,7%), Polonia (6,4%) şi Marea Britanie (5,5%).
„Creşterea consumului privat are un dublu efect şi pentru piaţa spaţiilor comerciale din România. Pe de o parte, vânzările înregistrate de majoritatea jucătorilor au crescut cu 20-30% în ultimul an, iar pe de altă parte, funcţionează ca un catalizator pentru piaţă. Astfel, retailerii deja prezenţi vor să se extindă în continuare şi dezvoltă noi concepte pentru a deveni cât mai flexibili şi a acoperi atât oraşe şi centre comerciale mari, cât şi oraşe şi scheme comerciale de dimensiuni mai mici”, explică Daniela Popescu.
În plus, rezultatele pozitive din ultimul an au atras atenţia retailerilor din regiune şi vedem din ce în ce mai multe nume interesate să se dezvolte în România. „Deşi piaţa locală beneficiază de o ofertă semnificativă atunci când vine vorba de branduri, nevoia de diversificare este tot mai mare şi ne aşteptăm ca acest trend să continue pe măsură ce creşte ponderea comerţului online în consumul total”, a încheiat Daniela Popescu.
În ultimii ani, impactul tehnologic a început să se resimtă din ce în ce mai mult şi în sectorul de retail. Conform raportului global EMEA Retail Market Snapshot, consumatorii se reorientează către plăţi şi cumpărături online prin intermediul dispozitivelor mobile. în aceste condiţii, retailerii trebuie să îşi adapteze oferta pentru a răspunde nevoilor consumatorilor şi pentru a accelera vânzările.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro