Vechia staţie de tren din oraşul spaniol Canfranc este atăzi o simplă clădire abandonată. În timpul celui de-al doilea război mondial însă, localitatea a fost un adevărat hub al intrigilor, şi asta pentru că reprezenta punctul de frontieră pentru spioni, refugiaţi şi pentru 86 de tone de aur nazist, relatează cei de la BBC.

„Întotdeauna am spus că oraşul Canfranc este un Casablanca al războiului", spune Ramon J Campo, jurnalist şi autor spaniol. El dezvăluie istoria oraşului din vremurile de război. „Canfranc a fost un punct strategic unde Portugalia şi Spania vindeau tungsten către Germania, în schimbul aurului pe care Germania îl fura de la băncile centrale europene.

Între 1940-1942 a fost de asemenea punct de frontieră folosit în special de către refugiaţi, evrei, de cei ce fugeau din calea războiului, şi asta pentru că trenul care pleca din Canfranc mergea direct în Lisabona, pe ruta Canfranc-Madrid-Lisabona, supranunumită <traseul libertăţii>. Gărzile spaniole mi-au spus că nu au predat niciodată un refugiat nemţilor. Ei le spuneau uneori acestora: <Azi nu te putem lăsa să treci pe aici, dar poţi să mergi prin cealaltă vale>." Peste 15.000 de refugiaţi au fugit din europa nazistă prin Canfranc, iar aliaţii întreţineau aici adevărate reţele de spioni.

Oraşul are însă şi alte secrete. Vechiul tunel de cale ferată face legătura cu un laborator subteran, remumit în întreaga lume pentru cercetările în astrofizică. Zona de cercetare se află la 800 de metri sub pământ şi rocă. Alberto Bayo, fizician: „E cel mai adânc punct în care se poate ajunge prin tunel. Experimentele făcute aici ar putea revoluţiona domeniul fizicii."

Laboratorul este astăzi deschis şi publicului, înregistrând anul trecut peste 2.400 de vizitatori. Există un plan prin care staţia de tren să fie transformată în muzeu şi hotel. „În copilărie, acolo era locul nostru de joacă. Mergeam să ne jucăm acolo mai ales iarna, deoarece era mai cald", povesteşte un locuitor. El mai spune că în timpul războiului aici soseau cantităţi impresionante de lingouri de aur, iar tatăl său, care era gardă pentru transportul mărfurilor, escorta camioanele pline cu preţiosul metal până în Portugalia. „Cei ce lucrau în gărzile spaniole şi franceze erau prieteni, însă nemţii nu se împrieteneau cu nimeni", mai povesteşte Julian Herrezuelo.