Unul dintre cel mai grav afectate state europene de pandemia de COVID-19, cu peste 200.000 de cazuri confirmate, se întoarce la normalitate. Când va începe prima fază a planului de relaxare

Autor: Andra Stroe Postat la 29 aprilie 2020 263 afişări

Unul dintre cel mai grav afectate state europene de pandemia de COVID-19, cu peste 200.000 de cazuri confirmate, se întoarce la normalitate. Când va începe prima fază a planului de relaxare

Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a spus că relaxarea restricţiilor care au oprit viaţa publică începând cu 14 martie şi aproape au paralizat economia va începe de pe 4 mai şi va diferi de la o provincie la alta, scrie The Independent.

În timpul primei etape de relaxare, vor fi deschise frizeriile şi alte businessuri care funcţionează în baza programărilor, în timp ce restaurantele vor putea oferi servicii în regim takeaway.

În următoarea fază, care se estimează că va începe pe 11 mai pentru majoritatea regiunilor, barurile îşi vor redeschide terasele li se va impune să funcţioneze cu doar o tremie din capacitatea totală. Din acest punct, persoanelor sănătoase, fără condiţii medicale, li se va permite să socializeze în grupuri mici, în timp ce membrilor familiilor li se va permite să participle la înmormântări.

Avansarea spre următoarele etape va depinde de factori precum evoluţia ratei de infectări, numărul de paturi disponibile la terapie intensive precum şi de conformarea la regulile de distanţare, a adăugat Sanchez, fără să ofere nişte cifre exacte referitoare la pragul acestor evaluări.

Autorităţile locale sunt responsabile pentru monitprizarea condiţiei din regiunile pe care le administrează, dat ministerul sănătăţii naţionale va avea ultimul cuvânt în privinţa deciziei fiecărei provincii de a merge înainte cu relaxarea măsurilor sau de a stagna. Munca în regim remote va fi recomandată în continuare unde este posibil, până la ultima etapă de relaxare, de la sfârşitul lui iunie, când plajele vor putea fi deschise cu suportul autorităţilor locale.

„Începem să vedem un rezultat care va veni ca o recompensă pentru efortul colectiv uriaş depus în săptămânile trecute”, a spus Sanchez, avertizând că „virusul este încă la pândă”. Sanchez a explicat că guvernul a ales să nu stabilească termene precise pentru reducerea blocajului, spre deosebire de ţări precum Italia, pentru a evita nerespectarea acestora în cazul unor situaţii neprevăzute. Sanchez a avertizat că va exista o recesiune de „proporţii extraordinare” anul acesta, care va cere un răspuns extraordinar din partea Uniunii Europene.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
incepere,
relaxare,
etapa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.